Un grup de pe Facebook asociat oligarhului fugar Ilan Șor colportează falsul că cetățenii Republicii Moldova plătesc 1,4 miliarde de euro anual în bugetul Uniunii Europene. Aceasta este o dezinformare pro-Kremlin deoarece cetățenii Republicii Moldova nu au dreptul să lucreze legal în statele UE și, prin urmare, nu au cum să plătească impozite.
„1,4 млрд евро ежегодно выплачивают граждане Молдовы в бюджет Евпросоюза”. În traducere: „Moldova Europeană – 1,4 miliarde de euro plătesc anual cetățenii Moldovei în bugetul Uniunii Europene”, este o un fals distribuit pe unul dintre grupurile de pe Facebook asociate grupării criminale Șor.
Vicedirectorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Mihai Mogîldea, a declarat pentru Stopfals.md că aserțiunea potrivit căreia cetățenii moldoveni plătesc impozite de peste aproximativ un miliard de euro în bugetul UE la fel este speculativă.
Această afirmație are drept scop să denigreze rezultatele obținute de Republica Moldova în cei zece ani de la introducerea regimului liberalizat de vize. „Regimul liberalizat de vize cu UE nu prevede posibilitatea de a lucra în aceste state. Țările UE nu pot să obțină beneficii de ordin economic de pe urma cetățenilor moldoveni, sub forma impozitelor, dacă această muncă este la negru”, a subliniat expertul IPRE.
Dezinfomarea respectivă a început să fie diseminată în contextul în care pe 28 aprilie curent Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova (MAE) a consemnat împlinirea a zece ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în spațiul Schengen.
Principalii beneficiari ai regimului liberalizat de vize au fost în primul rând cetățenii Republicii Moldova, iar banii economisiți pentru vizele care ar fi trebuit perfectate ca să ajungă în UE sunt estimați la cel puțin 270 de milioane de euro.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii