Reforma justiției este un element-cheie al transformărilor, iar de succesul ei depinde măsura în care va putea fi recâștigată încrederea cetățenilor în stat. Opinia a fost exprimată de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în fața participanților la Forumului pentru reformarea justiției și combaterea corupției.
Maia Sandu a declarat că, oricât de mare ar fi rezistența la schimbare sau sabotajul din sistem, reforma justiției rămâne un factor vital pentru a ne apropia de UE. Șefa statului a mai menționat că lucrurile se întâmplă prea lent, chiar dacă există voință politică pentru o reformă veritabilă.
„ Astăzi, judecătorii și procurorii sunt liberi să-și facă meseria cinstit. Astăzi, nimeni din reprezentanții puterii nu-i amenință pe judecători și procurori cerându-le să facă lucruri ilegale, să ia decizii ilegale. Ei toți sunt liberi. Liberi să aplice legea. Liberi să facă justiție. Din păcate, în continuare, o parte dintre ei înțeleg libertatea ca pe o posibilitate de a face ce vor ei - să comită abuzuri, să-și negocieze deciziile pentru a obține foloase necuvenite, ca urmare a emiterii deciziilor ilegale sau a tergiversării acestor decizii. O parte a oamenilor din sistem nu vor să înțeleagă că independența merge, mână în mână, cu responsabilitatea. Iar oamenii corupți din sistem reprezintă, în continuare, cel mai mare impediment în calea reformei”, a punctat Sandu.
Șefa statului a insistat pe o curățare cât mai rapidă de elementele care trag sistemul înapoi.
„Nu mai putem pierde timp așteptând ca toți justițiarii să capete o conștiință. Sistemul trebuie curățat de urgență. Și s-a dovedit că el nu se poate curăța de sine stătător. Comisia de pre-evaluare externă extraordinară, instituită din experți naționali și internaționali, va ajuta să curățăm sistemul. La prima etapă, această curățare se face în raport cu viitorii candidați la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), apoi în raport cu Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Dar și aici lucrurile trebuie să se întâmple mai repede, evident, fără a compromite rigurozitatea verificării integrității candidaților”, a opinat Maia Sandu.
În ceea ce privește investigarea cazurilor de rezonanță, șefa statului a amintit că multe dintre ele sunt tergiversate, fără o previzibilitate în ceea ce privește deznodământul.
„ Astăzi, acest comportament de tergiversare nejustificată sau de adoptare a deciziilor ilegale, cu suspiciune de încasare a beneficiilor necuvenite, nu este sancționată de nimeni.Organele interne ale sistemului judecătoresc sunt în incapacitatea de a da sancțiuni, iar procuratura, în pofida mai multor suspiciuni, care se vehiculează la adresa unor judecători, nu a reușit să sancționeze niciunul pentru a transmite un mesaj clar, puternic în sistem, că corupția este pedepsită. Cine îi oprește astăzi pe judecătorii corupți să nu comită abuzuri? Această stare de lucruri compromite și magistrații onești din sistem”, a spus Sandu.
Președintele Republicii Moldova a insistat că dosarele trebuie să fie instrumentate într-un mod impecabil, cu probe solide.
„Parcursul șablon al dosarelor - cu circ, cu procese interminabile, fără finalitate - este o altă nedumerire a oamenilor. Dosarele prost instrumentate, fără dovezi clare, aruncate în public, prin care unii sunt aduși în fața presei pentru show, sunt păguboase. Ele nu fac decât să le ofere șanse celor vinovați de a se eschiva de justiție. Justiția se face cu dovezi fundamentale, nu cu scandal”, a conchis Sandu, declarând că va acorda tot sprijinul ministerului de resort.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii