Postul Vamal Leușeni este blocat în continuare de acțiunile de protest anunțate de fermieri pentru joi. Serviciul Vamal recomandăm persoanelor fizice și transportatorilor să opteze pentru traversarea prin alte posturi vamale în care, de altfel, se înregistrează valori minime de trafic.
„Recomandăm să optați pentru traversarea prin posturile vamale Sculeni-Sculeni, Costești-Stânca sau Leova – Bumbăta (program de lucru 08:00-20:00), pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri”, transmite Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
Pe 14 februarie, protestatarii au avut o discuție cu vicepremierul Vladimir Bolea în urma căreia Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a comunicat următoarele:
Pentru a atenua impactul secetei din 2023 asupra porumbului, Guvernul a alocat 50 milioane de lei ca sprijin financiar pentru agricultori.
În zona de sud, agricultorii vor primi până la 2.500 de lei la hectar. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, va fi lansat apelul de depunere a dosarelor.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat că institutele de cercetare vor elabora programe speciale de dezvoltare a agriculturii pentru zona de sud a Republicii Moldova.
Statul își propune să îmbunătățească infrastructura de irigații ca o necesitate pentru revigorarea agriculturii în regiune. În acest sens, 25 milioane de dolari sunt alocați pentru sistemele de irigare din Alexandru Ioan Cuza, Etulia, Ștefan-Vodă și Briceni.
De partea cealaltă, agricultorii spun că nu au cu ce să efectueze lucrările de primăvară. Ei cer un ajutor financiar de cel puțin 400 milioane de lei pentru alocarea promptă a compensațiilor agricultorilor micro, mici și mijlocii, cel mai afectați de crizele din ultimii doi ani.
„Protestatarii așteaptă un dialog cu conducerea țării și menționează că revendicările lor au fost vociferate public. Principalele două țin de îndeplinirea promisiunii cu motorină română și alocarea compensațiilor la fiecare hectar de porumb și floare soarelui cultivate în 2023. Altfel, ei sunt falimentați și nu au resurse pentru lucrările de primăvară”, a spus președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.
Trebuie spus că fermierii nu au ajuns în posesia motorinei promisă de statul român. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a spus că combustibilul nu a fost transportat în Moldova din cauza lipsei spațiului de depozitare.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii