„Fermierii sunt disperați”. Agricultorii din raionul Cahul anunță acțiune de protest pe o perioadă nedeterminată

Mihaela Cibotaru
06/02/2024

Agricultorii din raionul Cahul invocă lipsa de resurse pentru a începe lucrările de primăvară și anunță acțiune de protest cu tehnică agricolă pentru ziua de miercuri. 

„Fermierii sunt disperați și decapitalizați. Nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară”, se menționează într-un comunicat al Asociației Forța Fermierilor, care precizează că este vorba de un protest pașnic pe o perioadă nedeterminată, cu caracter „exclusiv economic”.

Potrivit organizatorilor, tehnica agricolă urmează să fie concentrată la Centura Cahul-Oancea și între satele Tretești și Roșu, pe șoseaua Cantemir – Cahul.

Un grup de agricultori din raionul Cahul au semnat, săptămâna trecută, o declarație în care cerut autorităților adoptarea unor măsuri urgente pentru a oferi suport fermierilor afectați de crizele anilor 2022-2023. Aceștia spun că se află în prag de faliment.

Semnatarii declarației, membri ai Asociației Forța Fermierilor, ai Federației Naționale a Fermierilor și agricultori neafiliați, au cerut introducerea, până la 31 decembrie 2024, a unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiilor și demararea procedurilor de insolvență pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, care au semănat în mare parte culturi cerealiere și oleaginoase.

Asociațiile de fermieri mai revendică soluționarea problemei creditării agricultorilor cu mijloace circulante pentru lucrările de primăvară prin intervenția Băncii Naționale a Moldovei, cu relaxarea temporară a exigențelor la clasificarea creditelor neperformante și alocarea compensațiilor, în mărime de cel puțin 2.000 de lei per hectar, fermierilor micro, mici și mijlocii, pentru pierderile suportate în urma secetei și a prețurilor derizorii la producția agricolă.

Totodată, ei cer admiterea tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar.

Mihaela Cibotaru
06/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii