Firma abonată la contractele cu statul pe vremea lui Plahotniuc, Bass-Systems, din nou, cu conturile blocate

Ilie Gulca
18/11/2020

Curtea de Apel Chișinău a anulat, miercuri, hotărârea primei instanțe prin care fusese ridicat sechestrul de pe conturile bancare ale SRL Bass-Systems (în prezent – S&T IT Services), în care se dețin mijloace financiare în valoare de peste 50 milioane de lei. Sechestrul a fost aplicat în baza unui document al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), care indica faptul că aceste conturi au fost gestionate de pe adrese IP ale mai multor societăţi asociate lui Vladimir Plahotniuc.

„În cadrul urmăririi penale, începută în octombrie 2019 pe faptul spălării de bani, a fost aplicat sechestru pe bunurile SRL Bass-Systems, și anume: 100% din capitalul statutar al întreprinderii și mijloace financiare deținute în conturi în valoare peste 50 milioane de lei”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Sechestrul a fost aplicat, subliniază sursa citată, în scopul unei eventuale confiscări speciale a bunurilor rezultate din infracțiunea de spălare de bani investigată. Ulterior, la cererea administratorului SRL Bass-Systems, a fost ridicat sechestrul de pe capitalul statutar și de pe unele conturi operaționale pentru a debloca activitatea întreprinderii și, respectiv, pentru a permite finalizarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare a acțiunilor de către un investitor austriac, conform înțelegerilor precontractului anterioare începerii urmăririi penale.

Este vorba de tranzacția care a avut loc pe 28 august 2019, când pachetul majoritar al companiei, de 51%, al Bass Systems a fost vândut către firma austriacă S&T AG pentru 5,7 milioane de euro.

Reprezentații austrieci au spus că acțiunile au fost cumpărate de la „o persoană fizică”, fără însă a-i preciza numele. Documentele obținute de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) arată că, la data tranzacției, Bass Systems era deținută de Assentis Holdings Limited, care, la rândul ei, era proprietatea Assentis International FZE. Singurul acționar al acesteia din urmă era Onisim Popescu.

Sechestrul cu pricina a fost aplicat în baza unui document al SPCSB, care indica faptul că aceste conturi ale Bass Systems au fost gestionate de pe aceleași adrese IP, de unde au fost administrate conturile bancare ale mai multor societăţi asociate lui Vladimir Plahotniuc.

Printre acestea se numără Finpar Invest SRL, Constar Invest SRL (proprietar al sediului Partidului Democrat din Moldova), Fundația lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, Complexul hotelier Codru Hospitality SRL, Recon SPC Limited din Dubai (finanţatoare a conturilor personale ale Vladimir Plahotniuc), Argus-S SRL ICS OP, Prime Management SRL, Otiv Prime Hospitality BV şi Asirapal Enterprises.

De asemenea, de la adresa IP de la care a fost gestionată compania Bass Systems SRL au mai fost administrate conturile bancare ale Vanguard International LTD, se menționează în documentul SPCSB.

La rândul său, avocatul Bass Systems, Ion Păduraru, a declarat că adresele IP sunt o probă falsă prin care procurorii au vrut să convingă judecătorul de instrucție să aplice sechestru pe capitalul social al companiei.

Prin urmare, este în vigoare sechestrul aplicat pe contururile Bass-Systems unde se dețin peste 50 milioane MDL. Urmărirea penală este în desfășurare, fiind expediate o serie de cereri de asistenta juridică internațională, iar după primirea rezultatelor, procurorii vor decide în consecință.

Avocatul susține că Bass Systems nu are nimic în comun cu dosarul deschis pe faptul spălării banilor pe numele lui Vladimir Plahotniuc. „Resursele financiare urmărite sunt dividendele companiei Bass Systems. Nu poate fi vorba nicidecum de spălare de bani [...] Licitațiile au fost organizate legal, nimeni nu le-a contestat în sensul legalității.”

Reporterii CIJM, în cadrul unei investigații, au demonstrat legături directe sau prin interpuși între Bass Systems, mai multe firme din Elveția, Cipru, China, Singapore și Emiratele Arabe Unite și persoane apropiate lui Vladimir Plahotniuc.

Potrivit unui document al SPCSB intrat în posesia CIJM, în perioada 30 martie 2017–31 ianuarie 2019, SRL Bass Systems (în prezent, S&T IT Services) a câștigat contracte în valoare de 818.740.000 de lei moldovenești (circa 41 milioane de euro) de la Moldtelecom.

În plus, Bass Systems a beneficiat de transferuri în valoare de 107.600.000 de lei (5,4 milioane de euro) de la Agenția Servicii Publice, Radiocomunicații, Serviciul Național de Management al Frecvențelor Radio.

Ilie Gulca
18/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii