Germania, pe jar din pricina cererilor mari de azil din Republica Moldova. Moldovenii au ajuns pe locul cinci în topul solicitărilor de azil la Berlin

Mădălin Necșuțu
09/09/2021

Autoritățile germane susțin că există un număr din ce în ce mai mare de cereri de azil în Germania din partea cetățenilor moldoveni și că acesta crește exponențial de la lună la lună. Republica Moldova a ajuns deja pe locul cinci la numărul de astfel de solicitări după Siria, Afganistan, Turcia și Irak.

Într-o scrisoare trimisă de secretarul de stat al Ministerului de Interne, Helmut Teichmann, senatorului pentru integrare din Berlin, Elke Breitenbach, la începutul lunii septembrie, acesta își exprima îngrijorarea că „Berlinul reprezintă o proporție vizibil ridicată a cererilor inițiale și ulterioare depuse de moldovenii la nivel național, la aproximativ 80%".

Scrisoarea a subliniat, de asemenea, faptul că în peste 1.500 de decizii de azil luate de Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF) care implică cetățeni moldoveni în acest an, nu a fost recunoscut niciun caz de protecție internațională sau chiar o interdicție de deportare. Mai mult, secretarul de stat s-a referit la natura acestei dezvoltări drept „explozivă”.

În document se mai precizează că abuzul asupra sistemului de azil de către migranții care nu au nevoie de protecție este o problemă care nu trebuie subestimată „în ceea ce privește importanța sa pentru acceptarea (migranților și refugiaților) în societate în ansamblu. "

Teichmann a sugerat în scrisoare că principalul stimulent pentru cererile mari de azil ar putea fi cel financiar. El a spus că orice prestații sociale plătite solicitanților de azil din Germania ar trebui plătite doar cu o lună în avans, pentru a opri stimulentul persoanelor care călătoresc în Germania să solicite bani de la guvern în așteptarea deciziei autorităților germane în cazul cererii de azil.

Secretarul de stat a declarat că limitarea unor astfel de plăți ar putea limita atractivitatea pentru astfel de practici pentru persoanele și traficanții de persoane care vor să abuzeze sistemul social și medical din Germania, subliniind că acesta este conceput expres pentru persoanele care într-adevăr solicită azil din cauza unor probleme grave.

În august 2021, 431 de moldoveni solicitaseră azil în Germania. În iulie, 231 de persoane din Moldova au venit în Germania pentru a depune cereri de azil. În iunie, acest număr era de 111.

Situația a condus la plasarea Republicii Moldova pe locul cinci pe lista principalelor țări de origine pentru solicitanții de azil după Siria, Afganistan, Irak și Turcia. Cu un an în urmă, aproape niciun solicitant de azil din Republica Moldova nu venise în Germania.

Potrivit rapoartelor, unii dintre solicitanții de azil din Moldova au rămas anterior în Franța sau Țările de Jos înainte de a intra în Germania sau au călătorit într-una dintre aceste țări după ce cererea lor de azil a fost respinsă în Germania.

Nu mai puțin de 3.413 persoane din Moldova au plecat din țară în 2020 și au solicitat azil în alte state. Destinațiile căutate de aceștia au fost Franța, Germania și Statele Unite. În total, 99% din cererile de azil au fost respinse. Cele mai multe cereri de azil pentru imigranții moldoveni au fost acceptate din Statele Unite și Italia.

Mădălin Necșuțu
09/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii