Guvernul a publicat Chestionarul de aderare la UE. Ce teme pentru acasă are Republica Moldova

Viorica Mija
25/06/2022

Chestionarul de aderare la UE a fost făcut public de către Executiv. Partea a doua a documentului include o serie de compartimente, fiecare dedicat unui domeniu distinct.   

Informațiile solicitate de Uniunea Europeană vizează așa domenii precum cel financiar, justiție, mass-media, educație, sectorul energetic, politicile sociale, dar și alte sfere importante.

Doar în ceea ce privește siguranța energetică, de exemplu, țara noastră are de îndeplinit 25 de indicatori, printre care să asigure stocuri de petrol echivalente cu 90 de zile de importuri nete medii zilnice. Totodată în țară ar urma să fie creat un organism pentru gestionarea situațiilor de criză.

După votul istoric din Parlamentul European, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că moldovenii au în față un drum greu, dar care trebuie parcurs pentru a beneficia de toate avantajele apartenenței la spațiul European.

”Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a menționat șefa statului Maia Sandu.

Joi, 23 iunie curent, Republica Moldova, alături de Ucraina, a primit statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

 

Viorica Mija
25/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii