„Hub logistic internațional”. Moldova și Ucraina reiau circulația trenurilor prin punctul Berezino-Basarabeasca

Ilie Gulca
23/06/2022
Vicepremierul Andrei Spînu și ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov

Din toamnă se va redeschide cursa de trenuri pentru transportul mărfurilor pe tronsonul de cale ferată Berezino (Ucraina)-Basarabeasca (Republica Moldova) în urma unui acord dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Infrastructurii al Ucrainei.

Astfel, Republica Moldova va putea exporta/importa mărfuri prin portul Ismail, amplasat pe Dunăre, fiind redusă aglomerația în portul Reni.

Totodată, prin intermediul acestui segment de linie feroviară, Ucraina va putea exporta mărfuri în Republica Moldova și în țările UE, se precizează într-un comunicat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Sursa citată subliniază că relansarea circulației pe tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca va transforma or. Basarabeasca într-un „hub logistic internațional, prin intermediul căruia va fi asigurată conexiunea porturilor din Iujnîi, Odesa, Cernomorsk, Belgorod-Dnestrovski, Iamail, Reni, Giurgiulești, Galați, Brăila și Constanța”.

În acest fel, complexele portuare vor deveni mai competitive, iar beneficiarii serviciilor portuare vor avea o ofertă mai diversificată. 

Tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca, pe teritoriul Ucrainei, a fost desfăcut în 1997. Construcția tronsonului urmează să fie efectuată pe o distanță de aproximativ 23 de km.

Din aceștia, 1,2 km de cale ferată vor fi construiți pe teritoriul Republicii Moldova.

Ilie Gulca
23/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii