Pacienții cu diabet zaharat vor avea acces gratuit la șapte denumiri comune internaționale de analogi de insulină. Aceste preparate au fost incluse în lista medicamentelor compensate și vor fi acoperite din fondurile Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, care a alocat aproape 39 milioane de lei în acest scop.
Din 1 iulie curent, atât bolnavii de diabet asigurați, cât și cei neasigurați, vor putea ridica medicamentul din orice farmacie care are contract cu CNAM. Insulina va fi eliberată la prezentarea unei rețete de la endocrinolog.
În plus, persoanele care urmează tratament în condiţii de ambulatoriu vor primi și dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei.
„Ne-am propus să schimbăm mecanismul de asigurare cu analogi de insulină și dispozitive medicale deoarece anterior procesul era însoțit de mai multe deficiențe, precum estimarea ineficientă a necesităților, respectiv procurarea în cantități prea mici sau mari, proceduri de achiziții publice anevoiase și de lungă durată, proces costisitor de repartizare în teritorii, influența factorului uman la distribuire, repartizarea neuniformă. Acum pacienții vor merge la orice farmacie, oricând vor avea nevoie de medicamente sau dispozitive medicale”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Conform estimărilor Ministerului Sănătății, în jur de 129 de mii de persoane cu diabet zaharat urmează să beneficieze de teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, dar și de analogi de insulină.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii