Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a salutat, de Ziua Independenței, pe foștii și actualii angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
„I-am omagiat pe eroii care acum 30 de ani și-au dat viața pentru libertatea noastră în luptele de pe Nistru. Mi-am exprimat recunoștința față de polițiștii care s-au aflat în prima linie de combatere a pandemiei de Covid-19 sau cei care au lucrat, zi și noapte, la gestionarea fluxului enorm de refugiați din primăvară. Prin aceste fapte, poliția devine o instituție de încredere a statului nostru”, a menționat șefa statului.
De asemenea, Maia Sandu i-a îndemnat pe polițiști să rămână în continuare în serviciul țării și al cetățenilor și le-a spus că aceștia vor avea susținere în munca lor.
„Doar printr-un efort comun vom reuși să facem din poliție o instituție modernă, integră și profesionistă, care să apere interesele societății, să asigure ordinea în țară și securitatea oamenilor. Pentru a ne crește copiii în liniște și pace, și a ne construi liber destinul”, a spus șefa statului.
Pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu, pentru merite în combaterea criminalității, contribuție la consolidarea frontierei de stat și la asigurarea legalității și ordinii de drept, Maia Sandu le-a conferit mai multor angajați ai sistemului Afacerilor Interne distincții de stat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii