În spațiul comunitar, ca acasă// Comisia Europeană propune includerea roaming-ului în Acordul de Asociere UE-Moldova

Mihaela Cibotaru
01/09/2023

Comisia Europeană (CE) a adoptat, vineri, propunerea de a include roaming-ul în Acordul de Asociere Uniunea Europeană (UE)-Moldova. La finalizarea procedurilor, cetățenii moldoveni, în timpul aflării în statele UE, vor putea efectua apeluri la tarifele aplicate în Republica Moldova, iar cetățenii UE vor beneficia de aceleași dreptul când vor călători în Moldova, scrie în comunicatul CE.

Potrivit comunicatului, includerea Moldovei în zona UE „roam like at home” este una dintre acțiunile-cheie ale Planului de acțiuni prioritare UE-Moldova, convenit în iunie 2023. Acest plan este o foaie de parcurs pentru implementarea zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE-Republica Moldova (DCFTA) și pentru continuarea integrării Moldovei pe piața unică a UE.

„Astăzi suntem cu un pas mai aproape de includerea Republicii Moldova la spațiul de roaming fără taxe al UE. Cetățenii UE și ai Moldovei vor putea în viitor să telefoneze, să trimită SMS-uri și să utilizeze internetul fără costuri suplimentare atunci când călătoresc în peste hotare: exact ca în cazul serviciului „Roam like at home”, pe care europenii îl cunosc bine. Aceasta va ușura viața cetățenilor moldoveni care vin în UE și va ajuta cetățenii UE care călătoresc în Moldova. Acest lucru demonstrează că viitorul Moldovei este în UE”, a spus Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și Comisar pentru comerț al CE.

Pasul de astăzi vine drept urmare a Declarației comune din 31 mai a operatorilor de telecomunicații din UE și din Republica Moldova privind reducerea voluntară a tarifelor de roaming din 1 ianuarie 2024, facilitată de CE. CE va permite actualizarea Acordului de Asociere UE-Moldova prin adăugarea celei mai recente legislații UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale, scrie în comunicatul instituției.

Propunerea adoptată pe 1 septembrie urmează a fi analizată și aprobată de Consiliul UE. Ulterior, trebuie modificată Anexa Acordului de Asociere pentru a include cea mai recentă legislație a UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale în Republica Moldova, iar odată ce aceasta va fi implementată, se va permite aplicarea serviciului „roaming like at home” pentru cetățenii moldoveni.

Mihaela Cibotaru
01/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii