Înainte de plecare, Nicu Popescu inaugurează o nouă ambasadă

Anticoruptie.md
25/01/2024

Ambasada Regatului Danemarcei va fi inaugurată joi, 25 ianuarie, la Chișinău. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe comune a șefului diplomației moldovenești, Nicu Popescu, și a ministrului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen. Inaugurarea oficială va avea loc la ora 15:00, la Palatul Republicii.

Șeful diplomației moldovenești, care își va exercita funcția până în data de 29 ianuarie, a menționat că inaugurarea unei misiuni diplomatice a  Danemarcei demonstrează nivelul evoluat al relațiilor bilaterale.

„Deschiderea Ambasadei va permite ancorarea Republicii Moldova în familia europeană. Avem o relație bilaterală excelentă, dar și avem poziții comune pe o multitudine de subiecte de importanță majoră”, a menționat Popescu.

La rândul său, Lars Løkke Rasmussen a încurajat Republica Moldova să avanseze pe segmental integrării europene și a anunțat un suport financiar de 6 milioane de euro pentru proiectele dezvoltate.

Anticoruptie.md
25/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii