„La fiecare cinci minute un soldat rus moare în Ucraina”. Statistica ucrainenilor împotriva invaziei ruse

Mădălin Necșuțu
08/06/2022

Purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale Odesa, Serghei Bratciuk, a declarat miercuri că, în Ucraina, la fiecare cinci minute, un soldat rus este ucis de forțele ucrainene.

„La fiecare cinci minute un soldat rus moare în Ucraina”, a scris el pe canalul său de Telegram. Bratciuk a precizat că forțele ucrainene au lovit poziții rusești în sud de cel puțin patru ori în ultimele 24 de ore.

Mai multe unități de echipamente militare și depozite de muniții ale Rusiei au fost distruse. Sirenele de raid aerian s-au declanșat în noaptea de 8 iunie la Odesa, însă nu au fost semnalate atacuri.

Potrivit armatei ucrainene, peste 30.000 de militari ruși și-au pierdut viața în Ucraina în cele trei luni și jumătate de invazia rusă în Ucraina.

În paralel, Rusia a transferat pe teritoriul său peste 1.000 de militari ucraineni, care s-au predat la Mariupol. Reuters relatează, citând TASS, agenția de presă de stat rusă, că peste 1.000 de soldați ucraineni care s-au predat în orașul Mariupol, după săptămâni de rezistență acerbă, au fost transferați în Rusia pentru anchetă.

Ucraina lucrează pentru a aduce acasă toți prizonierii.

Mădălin Necșuțu
08/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii