Localitățile afectate de calamitățile naturale vor beneficia de mijloace financiare din partea statului

Anticorupţie.md
23/11/2022
Foto simbol

Localitățile afectate de calamitățile naturale vor beneficia de mijloace financiare din partea statului, în vederea lichidării consecințelor acestora. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), transmite serviciul de presă al Guvernului..

Astfel, din Fondul de intervenție a Guvernului vor fi alocate circa 7,8 milioane de lei, dintre care 4,2 milioane vor primi primăriile din raionul Edineț, în vederea lichidării consecințelor ploilor torențiale cu grindină și cu vânt puternic, din 6 iulie curent. Alte 96,3 mii de lei vor fi acordate Consiliului raional Soroca, pentru lichidarea urmărilor vijeliei din 1 aprilie 2022, iar 238,7 mii de lei vor fi redirecționate către primăria orașului Șoldănești, pentru elaborarea unui studiu geotehnic în vederea stabilirii gradului de seismicitate reală a amplasamentului unui bloc de locuit nefinisat, care a fost avariat.

În același timp, circa 3,2 milioane de lei vor fi acordate Consiliului local al satului Bugeac, UTA Găgăuzia. Banii vor fi folosiți pentru achitarea indemnizației de procurare a unei locuințe noi și compensarea cheltuielilor în urma pierderii spațiului locativ de către familiile din blocul avariat, situat pe str. Pavlov, nr. 6. Sumele menționate vor fi oferite de Ministerul Finanțelor, pe măsura prezentării documentelor necesare, care urmează a fi perfectate de autoritățile publice nominalizate.

Potrivit deciziei, autoritățile publice locale beneficiare sunt obligate să  utilizeze mijloacele financiare alocate conform destinației, până la finele anului bugetar 2022, și să prezinte Ministerului Finanțelor rapoarte  privind executarea  acestora. Dacă sumele transferate vor fi utilizate contrar destinației, fapt constatat în urma controalelor efectuate de către organele abilitate, banii vor fi restituiți în bugetul de stat.

 

 

Anticorupţie.md
23/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii