Lupta pentru putere la Criuleni. Un socialist, ajuns la cârma raionului

Julieta Saviţchi
07/11/2022
Facebook

Consilierul socialist, Nicolae Grati, în vârstă de 72 de ani, a fost desemnat de Consiliul raional preşedinte interimar al raionului Criuleni. Acesta a mai asigurat interimatul funcţiei respective în perioada gruvernării comuniste.

Numirea vine la aproape două luni după ce preşedintele raionului, Pavel Spânu, membru al Platformei DA, a fost suspendat din funcţie, în urma unor lupte pentru putere la Criuleni.

La 2 septembrie, raionul Criuleni a rămas fără conducere, după ce primăvara trecută au fost demişi vicepreşedenţii raionului, iar alţii nu au fost numiţi de către consiliu.

Iniţiatorii înlăturării din funcţie a preşedintelui raionului Criuleni i-au incriminat managementul defectuos şi lipsa proiectelor investiţionale.

Cancelaria de stat a solicitat, la 23 septembrie, abrogarea deciziei Consiliului raional privind suspendarea lui Pavel Spânu, pe motiv că legislaţia prevede doar demiterea unui preşedinte de raion, dar nu şi suspendarea.

Consiliul raional s-a conformat indicaţiei Cancelariei de stat şi a abrogat decizia de demitere a lui Spânu, însă acesta nu s-a prezentat la serviciu.

Amintim că la finele lunii martie au fost demişi vicepreşedinţii raionului Criuleni, Roman Onica şi Oleg Ogor. Pentru demiterea celor doi au votat majoritatea consilierilor raionali, doar trei s-au abţiinut. Într-o notă informativă a Consiliului raional Criuleni se arată că la baza demiterii celor doi au stat actele de constatare ale Autorităţii Naţionale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor. Totodată, cei doi ar fi făcut abuz de funcţie în interese personale.

 

Julieta Saviţchi
07/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii