Magistrata Domnica Manole: "În sistemul judecătoresc există o castă a intangibililor"

Julieta Saviţchi
14/06/2016
Domnica Manole. Captură video TV 7

În sistemul judecătoresc există o castă a intangibililor, protejaţi de putere, care îndeplinesc comenzi politice. Totodată, există şi o listă neagră a judecătorilor incomozi. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii "Interpol" de la postul de televiziune TV 7 de către Domnica Manole, magistrata Curţii de Apel Chişinău, în privința căreia CSM a dat recent acordul să fie cercetată penal pentru că a dat undă verde referendumului inițiat de Platforma Demnitate și Adevăr.

Magistrata susţine că judecătorii care au protecție politică nu sunt niciodată pedepsiţi pentru greşelile comise şi sunt promovaţi nejustificat. "Noi îi cunoaştem, vorbim despre ei, dar nu avem ce le face. Ei se fac remarcaţi prin deciziile luate, deseori contrar legii. Procuratura Generală nu le va intenta dosare, iar Consiliul Superior al Magistraturii îi protejează. CSM nu-i protejează pe ceilalţi judecători, chiar dacă trebuie s-o facă", a declarat Domnica Manole.

Magistrata susţine că dosarul penal care i-a fost intentat de către Procuratura Generală după ce a dat câştig de cauză Platformei DA în litigiul cu Comisia Electorală Centrală privind desfăşurarea unui referendum constituţional, este o răzbunare din partea CSM pentru că s-a opus sistemului. "Am avut o poziţie fermă în cadrul Comisiei disciplinare a CSM. Am  cerut ca judecătorii care au comis greşeli să fie pedepsiţi, inclusiv judecătorii din casta intangibililor. La Adunarea Generală a Judecătorilor din martie 2016 am criticat dur ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, inclusiv în CSM, am spus că reforma în Justiţie trebuie să se facă nu de jos, dar să înceapă de la cap. Atunci am fost inclusă în lista neagră", a spus judecătoarea.

Domnica Manole a menționat că a fost ameninţată în repetate rânduri, iar în special după decizia luată în litigiul Platformei DA cu CEC ameninţările s-au intensificat: "Mi s-a spus că va trebui să răspund pentru decizia luată. Nu am atras atenţia. Credeam că CSM mă va apăra", a subliniat ea.

Potrivit magistratei, decizia CSM prin care i-a fost ridicată imunitatea reprezintă un avertisment la adresa tuturor judecătorilor. "Mai mulţi judecători, inclusiv din instanţele de fond, m-au telefonat să-mi spună că mă susţin. Dar s-au temut s-o facă public. Judecătorii au fost determinaţi la tăcere. Judecătorii se tem să vorbească ca să nu ajungă în această lista neagră", a mai declarat Domnica Manole.

La 31 mai, CSM a dat acordul ca Domnica Manole să fie cercetată penal pentru că a adoptat o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr. Potrivit sesizării depuse la CSM de către procurorul general interimar Eduard Harunjen, judecătoarea s-ar face vinovată de emiterea unei decizii ilegale şi depăşirea cmpetenţelor prin faptul că şi-a permis interpretarea Constituţiei.

Julieta Saviţchi
14/06/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii