Șefa statului, Maia Sandu, a cerut marți sprijin liderilor celei mai mari familii europene - Partidul Popular European (PPE)- pentru ca Republica Moldova să obțină luna aceasta statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.
Maia Sandu a cerut sprijinul în cadrul congresul PPE ce se desfășoară marți la Rotterdam, Olanda.
„Ne bazăm încă o dată pe Partidul Popular European, familia noastră politică, să ne susțină solicitarea de a obține statutul de țară candidat. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să lucrăm împreună pentru a consolida rezistența regiunii noastre și a restabili pacea, oferind țărilor precum Republica Moldova o cale credibilă de aderare la UE. Se spune că familia este întotdeauna pe primul loc și am încredere că Moldova poate din nou conta pe PPE pentru a face față provocărilor actuale. Dar și pentru a ne ajuta să deschidem ușile către Uniunea Europeană. Suntem într-adevăr mai puternici împreună”, a declarat Maia Sandu.
La Rotterdam, Maia Sandu a avut o întrevedere și cu premierul României, Nicolae Ciucă. La rândul său, Ciucă a făcut lobby pentru Republica Moldova pe lângă președinta Parlamentului European, Roberta Metsola și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În mod particular, premierul României i-a solicitat Ursulei von der Leyen să recomande ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată la aderarea la UE.
Totodat[, președintele României, Klaus Iohannis, i-a îndemnat marți pe ceilalți lideri din Uniunea Europeană să transmită “un mesaj politic puternic de susținere” pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii