Maia Sandu, desemnată laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene

Anticoruptie.md
21/12/2023
Sursa: Președinția RM

Un juriu format din personalități notorii din România au desemnat-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu,  laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene. Astfel, Sandu devine primul laureat al Premiului, care  vine însoțit de 30 de mii de euro, scrie rfi.ro. Șefa statului va pleca la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, în perioada 12-13 ianuarie 2024, pentru a primi distincția.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene este la prima ediție și  onorează personalități recunoscute pe plan internațional care promovează sau apără valorile europene. 

Premiul a fost atribuit, în urma unui proces cu mai multe etape, de un juriu format din personalități din diverse domenii. Este vorba despre Mircea Cărtărescu, scriitor, Iulia Motoc, judecător al Curții Penale Internaționale, Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, Simona Miculescu, ambasadoare, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu, regizoare și scenaristă, Adriana Babeți, scriitoare și critic literar, cărora li se adaugă primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Membrii juriului au apreciat claritatea viziunii europene a Maiei Sandu și determinarea cu care o urmărește. 

Vocea europeană a Maiei Sandu reușește să se audă clar și tare atât acasă, cât și în toate capitalele internaționale. A inițiat un amplu proces de reformă și de promovare diplomatică prin care a obținut încrederea partenerilor europeni, dar nu numai, că Republica Moldova se află pe parcurs ireversibil spre Uniunea Europeană”, se menționează în nota transmisă de membrii juriului. 

Anticoruptie.md
21/12/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii