Maia Sandu, după vizita oraşelor ucrainene distruse de ruşi: „Suntem alături de curajosul popor ucrainean, care luptă pentru libertatea sa și pentru libertatea Europei”

Anticorupţie.md
27/06/2022
Ambasada Ucrainei la Chişinău

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat poziţia prin care condamnă agresiunea Rusiei şi susţinerea Ucrainei după ce a vizitat localitățile Borodianka, Bucea și Irpin, în timpul vizitei de lucru efectuată luni în ţara vecină, afectată de război.

„Astăzi sunt în Ucraina, la invitația Președintelui Volodimir Zelenski. Am început vizita, mergând în câteva orașe din regiunea Kiev, care au fost distruse în primele săptămâni de război. Am văzut cu ochii mei case arse din temelie, blocuri de locuit distruse de rachete, spitale, magazine și grădinițe făcute ruine de atacurile artileriei rusești, în Borodianka și Irpin. Am văzut și locul unor morminte comune din Bucea, unde au fost îngropați zeci de oameni împușcați în timpul ocupației acestui orășel de către armata rusă. Este o tragedie greu de pus în cuvinte”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Preşedinta de la Chişinău a declarat că armata ucraineană luptă nu doar pentru libertatea sa, ci pentru libertatea Europei şi a făcut apel către comunitatea internaţională să facă totul pentru restabilirea păcii.

„De patru luni, Ucraina, țara noastră vecină și prietenă, trăiește în război. Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și chemăm comunitatea internațională să facă totul pentru a restabili pacea, pentru a investiga și pedepsi crimele nejustificate, comise în acest conflict. Suntem alături de curajosul popor ucrainean, care luptă pentru libertatea sa și pentru libertatea Europei. Viitorul Ucrainei este în lumea liberă, în marea familie europeană”, a scris șefa statului.


 

Anticorupţie.md
27/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii