Maia Sandu, mesaj în engleză pentru britanici: „Gândurile mele sunt cu familia regală şi cu cetățenii Marii Britanii”

Anticoruptie.md
09/09/2022
Sursa: Casa Regală a Marii Britanii

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat familiei regale un mesaj de condoleanțe, după decesul celui mai longeviv monarh al Marii Britanii, Elisabeta a II-a, survenit în seara zilei de 8 septembrie.

„Împărtăşesc tristeţea naţiunii britanice  şi a lumii întregi la trecerea din viaţă a Majestăţii Sale, Regina Elisabeta a II-a. Serviciul ei remarcabil de-a lungul vieţii, stilul ei de conducere plin de inspirație şi dedicarea pentru pace au definit generaţii. Gândurile mele sunt cu familia regală şi cu oamenii din Marea Britanie”, a scris Maia Sandu.

Într-o notă a Palatului Buckingham se menționează că „Regina a murit paşnic la Balmoral în această după-amiază. Regele şi Regina Consort vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine.” 

După decesul reginei-mamă, tronul a fost preluat automat de moştenitorul Charles, fostul Prinţ de Wales. După o serie întreagă de proceduri tradiționale, Charles va fi încoronat drept Regele Carol al III-lea.

Anticoruptie.md
09/09/2022



Follow us on Telegram

Comentarii