Mandatul de primar al lui Andrei Năstase nu a fost validat

Anticoruptie.md
19/06/2018
Foto: CIJM

După două amânări, mandatul de primar al lui Andrei Năstase nu a fost validat. Decizia a fost pronunțată marți, 19 iunie, de către magistrata Rodica Berdilo de la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău după mai bine de trei ore de deliberare. Ședința de judecată a avut loc cu ușile închise.

Andrei Năstase a declarat că va contesta decizia la Curtea de Apel în termenii prevăzuți. „Mă așteptam la orice deznodământ. Știam cu cine avem de a face. Avem de a face cu o mafie. PEntru ei nu contează votul cetățenilor. Eram pregătiți pentru orice, dar sigur că absolut nimic nu recomanda o asemenea hotărâre”, a declarat Năstase după pronunțarea deciziei. 

În cazul în care toate căile de atac vor fi epuizate, iar alegerile locale noi de la Chișinău nu vor fi validate, Primăria urmează să fie conducă de primarul interimar, Ruslan Codreanu, până la alegerile locale planificate din anul 2019. Codul Electoral prevede că „dacă vacanţa funcţiei de primar al localităţii a apărut în ultimul an înainte de expirarea mandatului, alegeri noi pentru funcţia de primar nu se organizează”. Astfel, dacă mandatul nu va fi validat, municipiul Chișinău ar urma să fie condus de un primar interimar până la organizarea alegerilor locale ordinare din 2019.

Andrei Năstase, candidatul comun al Platformei Demnitate și Adevăr și al Partidului Acțiune și Solidaritate, a ieșit învingător din turul doi de scrutin al alegerilor pentru primăria Chișinăului la 3 iunie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Năstase a acumulat 52,57% din numărul total de voturi valabil exprimate, iar contracandidatul său, Ion Ceban - 47,43%. Astfel, pentru Năstase și-au dat votul 129.432 de persoane, în timp ce pentru Ion Ceban au votat 116.788 de alegători.

Ședința de judecată privind validarea mandatului lui Andrei Năstase trebuia să aibă loc vineri, 15 iunie, dar a fost amânată de Judecătoria Chișinău pentru luni, 18 iunie, pe motiv că pe masa magistraților Curții Supreme de Justiție (CSJ) au ajuns două contestații care vizează neregulile ce ar fi avut loc în turul doi de scrutin. Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA) susțin că tergiversarea se face intenționat, pentru ca la primărie să se reușească finalizarea sau mușamalizarea unor scheme.

Ulterior, validarea mandatului de primar general al municipiului Chișinău a fost amânată din nou, după ce instanța a admis luni, 18 iunie, cererea înaintată de Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău (CECC) de recuzare a judecătorului Valentin Lastavețchi, urmând ca dosarul să fie repartizat unui alt magistrat. Potrivit legii, data limită până la care mandatul primarului ales urmează să fie validat este 21 iunie.

Vedeți mai jos decizia magistratei Rodica Berdilo:

Anticoruptie.md
19/06/2018

Comentarii