Master class la Parchetul European. Ion Munteanu și Veronica Dragalin, la sfat cu Laura Codruța Kovesi

Anticoruptie.md
17/11/2022
Sursa: Procuratura Generală a RM

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica  Dragalin, au efectuat o vizită de lucru la Parchetul European (EPPO), în Luxemburg, unde s-au întâlnit cu șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi. Părțile au discutat despre constituirea unor echipe comune pentru a ușura obținerea de probe, dar și sechestrarea și confiscarea bunurilor infracționale ale marilor corupți.

Subiectele întâlnirii au vizat investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt și oportunitatea colaborării dintre autoritățile din Republica Moldova și Parchetul European.

Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a accentuat interesul pentru cercetarea în comun a cazurilor de corupție, delapidarea bunurilor statului și recuperarea bunurilor infracționale.

Procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a subliniat necesitatea reformării instituției pe care o conduce, pentru a-i oferi toate resursele, instrumentele și puterea discreționară necesară în vederea obținerii rezultatelor semnificative în contracararea corupției în Republica Moldova.

Dragalin și-a exprimat deschiderea de a învăța din experiența Laurei Kövesi, obținută atât în timpul mandatului său de șef al Direcției Naționale Anticorupție Române, cât și în funcția actuală de șef al Parchetului European.

 

 

Anticoruptie.md
17/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii