Reprezentantul Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Vitalii Treapiţîn, se află în vizită de lucru la Chişinău. Diplomatul rus a avut o întrevedere cu secretarul de stat, Ruslan Bolbocean, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în cadrul întrevederii oficialii au discutat despre impactul războiului din Ucraina asupra perspectivelor procesului de reglementare a conflictului transnistrean, fiind subliniată importanța menținerii stabilității pe ambele maluri ale râului Nistru.
Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a reiterat poziția Republicii Moldova privind soluționarea pașnică, prin mijloace politice, a conflictului transnistrean în baza principiilor agreate în cadrul OSCE. Totodată, a fost exprimată îngrijorarea autorităților moldovenești în legătură cu unele declarații recente ale exponenților de la Moscova cu privire la țara noastră.
De asemenea, interlocutorii au trecut în revistă evoluțiile în relațiile bilaterale moldo-ruse în special cele de ordin economic și energetic, care au fost afectate de situația de securitate regională.
În cadrul vizitei la Chişinău, Treapiţîn a avut o întrevedere şi cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrean.
Vicepremierul Serebrian a declarat, că la momentul de față formatul 5+2 este înghețat, în mare parte din cauza războiului din Ucraina. Totuși, faptul că nicio întâlnire în formatul 5+2 nu a existat de la sfârșitul anului 2019 semnalează și existența unor probleme structurale mai profunde, care trebuie abordate.
A fost accentuat faptul, că negociatorul șef din partea Tiraspolului, în declarațiile sale publice, vorbește tot mai des despre „independența” regiunii transnistrene, acest scop încălcând în mod evident declarațiile participanților formatului 5+2. Totodată, multe declarații ale unor jurnaliști și persoane publice de la Moscova conțin mesaje îngrijorătoare, chiar amenințătoare.
Viceprim-ministrul a subliniat voința Guvernului Republicii Moldova de a ajuta locuitorii malului stâng aflați acum într-o situație dificilă. În acest scop, este asigurată o interacțiune constantă prin canalele existente de comunicare dintre Chișinău și Tiraspol. Aceste interacțiuni mai au menirea de a găsi soluții la probleme precum încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiunea transnistreană, de a urmări respectarea angajamentelor asumate anterior în cadrul negocierilor și de a menține situația din Zona de Securitate în cadrul unor principii agreate.
S-a atras atenția asupra excluderii potențialelor provocări care ar periclita buna funcționare a școlilor cu predare în limba română din raioanele de est ale țării și accesul fermierilor la terenurile agricole din raionul Dubăsari. Reprezentantul Special a fost de acord cu existența provocărilor aferente accesului la terenurile agricole, școlilor cu predare în limba română și, în general, obstacolele în calea liberei circulații pe Nistru.
Vicepremierul Serebrian a atras atenția și asupra condițiilor inumane în care sunt deținuți mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova în penitenciarele din raionale de est ele țării, fiind evocat în mod particular cazul lui Adrian Glijin. S-a reiterat faptul, că există o nevoie stringentă de a aborda în cadrul negocierilor deteriorarea evidentă a respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii