Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a făcut miercuri, de Ziua Limbii Române, un recurs la istorie și a îndemnat ca amintirea celor care au luptat pentru limba română în Basarabia să nu fie uitată.
„Niciodată nu trebuie să-i uităm pe cei care au luptat pentru limba română, să o vorbim cât mai frumos și să-i îndemnăm și pe conaționalii noștri mai mult sau mai puțin reticenți să o vorbească, pentru că astfel vom fi uniți ca niciodată în apărarea intereselor noastre naționale și a independenței Republicii Moldova!”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că aceștia au luptat pentru identitatea românească împotriva regimului sovietic, ce a încercat politici de deznaționalizare.
„Limba română ne-a permis să ne păstrăm identitatea națională în fața rusificării galopante de câteva decenii de după 1944 și care era cât pe ce să ne înghită în ceea ce se numea poporul sovietic, care urma să vorbească doar o singură limbă, cea a poporului dominant. În această zi, trebuie să ne amintim de poeții și scriitorii noștri, în primul rând, de interpreții de muzică populară și estradă, care au păstrat prin creațiile lor viu sentimentul național și ne-au trezit din somnul cel de moarte în anul de grație 1989 și ne-au redat mândria în identitatea noastră națională, românească, pe care a trebuit să ne-o apărăm și după independență în fața unor forţe politice care se uitau și se mai uită spre fosta metropolă sovietică ca model de urmat chiar și după agresiunea rusească împotriva ucrainenilor”, a mai scris ministrul Justiției.
Republica Moldova sărbătorește miercuri, Ziua Limbii Române, eveniment ce a inițiat în urmă cu 33 de ani și care a readus alfabetul românesc în Republica Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii