Mihail Gofman, din SUA: „Vladimir Plahotniuc este principalul beneficiar al furtului miliardului”

Anticoruptie.md
12/07/2016
Mihail Gofman. Captură video: TV 7

Principalul beneficiar al fraudelor din sistemul bancar din Republica Moldova este omul de afaceri Vlad Plahotniuc, a declarat Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA, în cadrul unei conferinţe la Washington, transmisă de Jurnal TV. Ex-angajatul CNA susţine că a plecat în SUA din proprie iniţiativă, unde, spune el, colaborează cu oficiali americani, inclusiv în cazul elucidării furtului miliardului. Tot în cadrul conferinţei Mihail Gofman a confirmat că Serghei Iaralov, vizat în cadrul unei anchete a portalului Anticoruptie.md, este coordonatorul fraudelor. 

„În 2012, în lunile februarie, martie şi aprilie, mai multe clanuri au luptat pentru a deţine controlul asupra principalei bănci sistemice din Republica Moldova, Banca de Economii. Jaful secolului a demarat în aprilie 2012. A avut loc în trei etape, ultima a durat până în noiembrie 2014. Asta nu înseamnă că s-a încheiat, această schemă continuă să fie în vigoare.Trebuie să facem distincţie între beneficiarii efectivi şi cei intermediari, toată schema a funcţionat ca un mecanism până în mici detalii. În jaful miliardului, principalul beneficiar este Vladimir Plahotniuc, reprezentantul principal al elitei politice. Al doilea este Vladimir Filat, care a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru furtul miliardului din rezervele BNM, dar nu pentru jaful propriu-zis. (...) Deja nu este secret că coordonatorul jafului a fost Serghei Iaralov, care este şi cetăţean al SUA. Este membru al Consiliului politic al unuia dintre partide şi om apropiat lui Plahotniuc”, a declarat Mihail Gofman, citat de Jurnal.md.

„Deocamdată nimeni nu se ocupă de acest jaf, deşi eu am explicat cum acest jaf trebuie investigat. Deocamdată acestea sunt doar frânturi din tabloul general. Această bancă mereu a fost atrăgătoare pentru elita politică care îşi rezolva anumite chestiuni financiare. Ca urmare a acestor reglări de conturi între clanurile politice, gruparea Filat-Shor a câştigat. Asta nu înseamnă că ceilalţi au ieşit din această schemă. S-au retras doar un pic, dar ei de asemenea participau la ciopârţirea sistemului bancar, dar de pe plan secund”, a adăugat Mihail Gofman.

La sfârșitul lunii iunie, fostul funcţionar de la CNA a numit în cadrul emisiunii „Interpol” de la TV7 patru subiecţi principali implicaţi în furtul miliardului, aceştia fiind Vlad Filat, Ilan Șor, Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon. Niciunul dintre ei nu ar fi însă autorul sau coordonatorul schemei. „A fost o luptă dintre două grupări, Filat - Șor pe de o parte, şi Plahotniuc - Platon pe de altă parte. A învins grupul lui Filat - Șor. Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Plahotniuc, care nu este publică. Veţi afla numele acestei persoane la timpul potrivit”, a spus fostul angajat al CNA. Ulterior, Mihail Gofman a fost citat la Procuratură, dar nu s-a prezentat pentru a fi audiat. 

Anticoruptie.md
12/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii