Ministerul Sănătății anunță 16 decese și 5.793 de contaminări cu COVID-19 la efectuarea a 29.359 de teste în perioada 18-24 iulie 2022 după ce în perioada 11-17 iulie 2022 au fost înregistrate 8 decese și 3.360 de contaminări după efectuarea a 24.324 de teste.
Conform unui ordin al Ministerului Sănătății, persoanele care și-au administrat prima doză de rapel au posibilitatea să se imunizeze cu al doilea booster de vaccin anti-COVID-19 din 25 iulie curent.
„Pentru a doua doză de rapel sunt eligibili adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele cu comorbidități, femeile gravide și cele care alăptează, beneficiarii din instituțiile rezidențiale și centrele de plasament”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Aceeași sursă precizează că este eligibil pentru vaccinare personalul medical din instituțiile medico-sanitare, personalul din cadrul instituțiilor rezidențiale, centrelor de plasament, serviciilor sociale, angajații din domeniul educației și cei din structurile de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului.
Totodată, responsabilii de sănătate recomandă administrarea celei de-a doua doze booster persoanelor sever imunocompromise cu vârsta de 18 ani și peste. La solicitare pot fi imunizate cu a doua doză booster și persoanele cu vârsta de 18 ani și mai mult, care nu fac parte din categoriile eligibile pentru vaccinare.
A doua doză booster se va administra la un interval de cel puțin patru luni de la prima doză de rapel, cu aplicarea vaccinurilor Comirnaty/Pfizer-BioNTech sau Spikevax/Moderna.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii