O comisie specială a fost creată de Parlament pe 2 iunie pentru a examina felul în care se aplică reglementările în sectorul produselor petroliere în contextul majorărilor constante înregistrate în ultimele zile.
Pentru 3 iunie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețul maxim de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard Benzină 95 – 31,93 lei și motorină 28,30.
Deputații au explicat necesitatea creării acestei comisii rezultă prin evoluția prețurilor la produsele petroliere din ultima perioadă, precum și din recomandările Consiliului Suprem de Securitate din 27 mai anul curent.
Această comisie este alcătuită din vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian (președinte); Dorian Istrati (secretar); Ion Șpac, Ersilia Qatrawi (membri).
Potrivit site-ului legislativului, Comisia specială va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de domeniu, va audia părțile și persoanele implicate, iar în încheiere va prezenta Parlamentului raportul de activitate. Termenul de prezentare a raportului va fi de o lună.
Pe 1 iunie, ANRE a publicat un comunicat în care a anunțat că decizia Uniunii Europene de a renunța la importurile de petrol din Federația Rusă a făcut ca prețul barilului de țiței să treacă peste nivelul de 123 de dolari.
În consecință, cotațiile Platts pentru produsele derivate din petrol au atins nivelul de 1.378 de dolari pentru o tonă de benzină și 1.243 de dolari pentru o tonă de motorină.
„Cea mai mare parte din importuri în Republica Moldova este efectuată din România, țară care își asigură circa 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării tot din import, parțial din Federația Rusă. Prin urmare, în condițiile războiului din Ucraina, se modifică lanțurile tradiționale logistice generând o creștere semnificativă a costului livrărilor prin Marea Neagră”, se menționează în comunicatul ANRE.
De la 24 februarie 2022, invazia Ucrainei de către Rusia, până în prezent, subliniază Agenția, cotațiile medii Platts utilizate ca valoare de referință în calculele realizate zilnic, exprimate în moneda națională s-au majorat cu circa 50% la benzină și cu 46% la motorină.
În același timp, marja comercială specifică acceptată de către ANRE în preț rămâne neschimbată din septembrie 2021 și constituie 2,62 lei/litru.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii