Fosta ministră a Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, a fost numită în funcția de secretar general adjunct al Executivului. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 27 decembrie, a Guvernului.
Lilia Dabija va intra în atribuțiile funcției de secretar general adjunct al Guvernului din data de 9 ianuarie 2024. Funcționara este magistru în drept civil și are o vastă experiență în elaborarea și coordonarea documentelor de politici publice și a actelor normative în cadrul administrației publice centrale și a instituțiilor subordonate.
Menționăm că Lilia Dabija a fost numită în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în februarie 2023, după ce în fruntea Guvernului a venit premierul Dorin Recean. În luna iulie 2023, Dabija a părăsit fotoliul de ministru, împreună cu Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne și Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării.
Anterior a activat ca expert în cadrul mai multor organizații internaționale printre care Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Corporația Financiară Internațională (IFC), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) etc.
Lilia Dabija a fost ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, însă în luna iulie 2023, împreună cu Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne și Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării și-a dat demisia.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii