Un om de afaceri rus, cunoscut drept rege al cârnaților, implicat în politică, care a criticat invazia rusească a Ucrainei, a murit după ce a căzut de la balconul unui hotel de lux din India. Este vorba de Pavel Antov, membru al partidului lui Vladimir Putin, Rusia Unită, și multimilionar, fiind fondatorul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de cârnați din Rusia. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, mai mult de zece oameni de afaceri importanți din Federația Rusă au murit în condiții suspecte.
Antonov, în vârstă de 66 de ani, se afla în vacanță în India, acolo unde urma să își sărbătorească ziua de naștere, atunci când a fost găsit întins pe jos într-o baltă de sânge în afara Hotel Sai International din Rayagada, un district al statului Odisha. Un oficial al poliției a declarat pentru NDTV că se crede că oligarhul rus s-a sinucis după ce a devenit depresiv din cauza morții prietenului său care a fost și el găsit mort în același hotel. Vladimir Bidenov a fost găsit inconștient cu câteva zile înainte în camera sa de la primul etaj al hotelului înconjurat de sticle goale de vin.
Antov era președintele comisiei pentru agricultură din parlamentul regiunii Vladimir a Rusiei și era unul dintre cei mai bogați deputați ruși, potrivit publicației Forbes în lumba rusă, având un venit anual oficial de aproape 150 de milioane de euro. Acesta era fondatorul companiei de produse din carne, Vladimir Standard.
În luna iulie a acestui an, Antov a postat pe WhatsApp un mesaj prin care critica atacurile cu rachetă ale Rusiei asupra Kievului și le numea „terorism”. Magnatul rus se referea la știrea despre fata care fusese salvată de sub dărâmături după ce casa ei fusese bombardată. La scurt timp după, Antov și-a cerut scuze pentru mesajul distribuit, spunând că fusese postat de altcineva. Mai mult, Antov s-a declarat „un suporter al președintelui și un patriot al țării mele” și a adăugat că susține obiectivele invaziei declanșate de Kremlin în Ucraina, scrie Digi24.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii