Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat partidele politice din Republica Moldova că sunt obligate să prezinte rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025 până la data de 31 martie 2026 inclusiv.
Potrivit instituției, raportul trebuie depus în format electronic, prin intermediul Sistemului Informațional „Control Financiar”, și trebuie semnat atât de conducătorul partidului, cât și de trezorier.
CEC precizează că, în situația în care funcția de conducător al partidului este exercitată interimar, acest fapt trebuie confirmat de Agenția Servicii Publice (ASP). În lipsa confirmării, raportul depus nu va fi acceptat.
„În cazul în care datele din raportul privind gestiunea financiară a partidului politic sunt incomplete sau neclare, CEC poate solicita informații suplimentare, iar partidul este obligat să le prezinte în termenul indicat sau în cel mult 14 zile lucrătoare de la data solicitării”, precizează instituția.
Autoritatea electorală atrage atenția că neprezentarea raportului în termenul stabilit sau prezentarea unor date incomplete constituie contravenție și poate atrage sancțiuni.
De asemenea, potrivit Legii privind partidele politice, activitatea unui partid poate fi limitată dacă formațiunea nu prezintă raportul financiar în termenul și formatul stabilite de CEC.
În prezent, 66 de partide politice sunt înregistrate oficial în țară, nu toate formațiunile sunt însă active în competițiile electorale. De exemplu, la alegerile parlamentare din 2025 doar 25 de partide au întrunit condițiile pentru a participa la scrutin, conform informațiilor prezentate de autorități.
Finanțarea partidelor este monitorizată de CEC, iar o parte dintre formațiuni beneficiază de fonduri de la bugetul de stat în funcție de rezultatele obținute la alegeri. Pentru anul 2026, peste 66 de milioane de lei au fost alocate partidelor politice, în baza voturilor obținute la ultimele scrutine.
Prin raportările financiare anuale, CEC verifică sursele de finanțare, cheltuielile și modul de gestionare a fondurilor de către partidele politice.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii