„Patriot”, miza victoriei pentru Ucraina. De ce se tem rușii de sistemele de apărare americane

Viorica Mija
01/12/2022
Sistem „Patriot” din dotarea Armatei Române

Ucraina s-a adresat din nou partenerilor săi occidentali, solicitând mai multe sisteme de apărare aeriană,în special „Patriot” produse de SUA. Cererea l-a înfuriat pe  vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, care a avertizat  că, dacă NATO va furniza Ucrainei aceste sisteme ultramoderne, țările donatoare „ar deveni imediat ținte legitime” ale Rusiei.

Armamentul livrat de aliații NATO Ucrainei a fost asul din mâneca ucrainenilor, a declarat ministrul de externe, Dmytro Kuleba, la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Pentru a-și întări pozițiile și pentru a înainta cu succes, e nevoie de noi livrări.

„Ultima oară când am fost la o astfel de întâlnire am cerut „arme, arme, arme”. Ați văzut cât a contat, cum am reușit să le valorificăm. Azi am alte trei cuvinte: „Rapid, rapid, rapid”. Apreciem ce ați făcut, dar războiul continuă”, a spus Kuleba.

În același timp, autoritățile ucrainene și-au exprimat regretul pentru faptul că solicitarea de livrare a sistemelor de apărare antiaeriană a rămas deocamdată fără un răspuns clar.  Reacția vine după ce purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, Pat Ryder, a declarat că Pentagonul nu intenționează să furnizeze sisteme „Patriot” Ucrainei.

„Nu vreau să vorbesc în numele altor țări, dar aceasta este o decizie suverană a statelor. Deoarece acest lucru este valabil și pentru țările NATO, presupun că acest lucru va face parte, de asemenea, din discuția Alianței. Din nou, vom continua să colaborăm îndeaproape cu comunitatea internațională pentru a determina care sunt nevoile de apărare ale Ucrainei și pentru a le satisface”."

În schimb, sistemele de apărare antirachetă „Patriot”  ar putea apărea la granița Ucrainei cu Polonia. Cel puțin aceasta este propunerea făcută de Germania, după ce o rachetă de apărare antiaeriană a căzut în Polonia, în momentul în care apărătorii Ucrainei au respins un alt atac din partea Federației Ruse. NATO a comentat că Germania ar putea lua o astfel de decizie fără consultări suplimentare.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat  NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot, acuzând alianţa că ar livra arme către „regimuri extremiste”.

„Patriot” utilizează un sistem avansat de interceptor al rachetelor și sisteme radar de înaltă performanță și este conceput să poată angaja, simultan, mai multe ținte.

 

Viorica Mija
01/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii