PDM - în istorie, iar foștii lideri - în umbră. Democrații devin social-democrați europeni

Anticoruptie.md
20/11/2022
Captură video

Nu au renunțat la simbolul trandafirului, dar și-au schimbat denumirea. Duminică, la Congresul al X-lea extraordinar al Partidului Democrat din Moldova, membrii formațiunii au fost votat pentru redenumirea formațiunii. Majoritatea delegaților s-a pronunțat pentru noul nume - Partidul Social Democrat European (PSDE), iar conducerea veche a ales să stea în umbră.

Delegații au susținut candidatura fostului ministru al Agriculturii, Ion Sula, în funcția de președinte al partidului.

Totodată, fostul ministru al Sănătății și ministru al Muncii, Mircea Buga, a fost ales prim-vicepreședinte al formațiunii.

Partidul va avea doi vicepreședinți - fostul director general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc, și ex-pretorul sectorului Buiucani al capitalei, Vadim Brînzaniuc.

După decizia de redenumire, Agenția Servicii Publice urmează să înregistreze noul/vechi partid, iar PDM va deveni Partidul Social Democrat European (PSDE).

 

Anticoruptie.md
20/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii