Rușii au înaintat o nouă versiune a incidentului de pe podul Crimeea. Conform lor, o mașină-capcană ar fi explodat, provocând incendierea unui tren-cisternă. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a dezlănțuit în cadrul unui eveniment de partid, înviinuind SUA și aliații săi pentru cele întâmplate.
„NATO, despre care președintele francez Emmanuel Macron a spus că se află în "moarte cerebrală", a mers prea departe, judecând după recentele politici ale blocului occidental condus de SUA cu privire la Ucraina”, a declarat Lavrov, citat de agenția de propaganda TASS.
Minsitrul rus de Externe a mai spus că Statele Unite și aliații lor ar purta responsabilitatea pentru "creșterea periculoasă a tensiunilor globale". Asta, deoarece au livrat și livrează arme în Ucraina.
„După cum știți, un summit al așa-numitei Comunități Politice Europene a fost convocat la inițiativa președintelui Macron, iar după reuniune șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat cu mândrie că o structură de securitate a evoluat fără implicarea Rusiei. Așadar, ei au urmat linia Kievului, încurajând în același timp fanteziile nebunești ale celor care încă dețin puterea acolo", a adăugat ministrul rus de Externe.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii