În cadrul ediției a XVIII-lea a Forumului organizației South East Europe Media (SEEMO), care are loc pe 27 și 28 noiembrie la Podgorica, Muntenegru, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice (CIJM), jurnalista Cornelia Cozonac, a obținut o mențiune specială. Premiul a fost acordat pentru investigația de impact ECOCID în Ucraina: bomba cu ceas pentru Moldova. Ancheta se referă la consecințele dramatice ale războiului din Ucraina asupra mediului și a fost realizată în parteneriat cu jurnaliștii ucraineni.
Temele selectate pentru concurs au vizat mediul, agricultura, securitatea alimentară, sănătatea, transparenţa și bună guvernanţă. Jurnaliștii premiați au fost Adrian Mogoş (România), Dino Cviko (Bosnia-Herţegovina), Giorgio Michalopoulos (Italia). Printre jurnaliștii care au primit mențiuni speciale s-a numărat și președinta CIJM, Cornelia Cozonac.
Cozonac spune că abordarea acestor tematici trebuie să predomine în lista de preocupări ale jurnaliștilor de investigație. Premierea jurnaliștilor a fost inițiată şi organizată de SEEMO și CEI (Inițiativa Central Europeana), care promovează jurnalismul de investigație de calitate, libertatea presei și susține securitatea acestor jurnaliști care lucrează în condiții dificile.
„La Forumul Media pentru Europa de sud-est, organizat de SEEMO, au fost discutii foarte interesante legate de provocarile pentru media, inclusiv pentru jurnalismul de investigatie, razboiul hibrid, influenta retelelor sociale și altele. Într-o sesiune separată la care am participat, am vorbit despre investigatiile jurnalistice pe tematica de mediu: cum să facem această tematică mai atractivă pentru media, cum să aducem pe agenda politicienilor problemele de mediu, dar și cum să creștem responsabilitatea cetățenilor și gândirea criticș. Forumul SEEMO a avut ca temă principală "Media si alegerile - provocari profesionale si politice" și a reunit jurnaliști din sudul și estul Europei. Evenimentul este sustinut de CEI (Inițiativa Central Europeana), EBU, Agenția de presa DPA, Fundația Konrad Adenauer, Internațional Institute Internațional Media Center”, a spus Cozonac.
Într-o corespondență de la eveniment, portalul rador.ro menționează forumul a pus accentul pe dezinformare, mai ales în timpul campaniilor electorale. În cadrul panelului de discuții „Între control și libertate: rolul mass-media în alegeri desfășurate în sisteme politice diferite”, Alexandru Giboi, secretar general al Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA), a vorbit despre surprizele din primul tur al alegerilor prezidențiale din România și a identificat un patern comun de dezinformare în campaniile din România și Republica Moldova.
Ambele candidate femei au fost catalogate, printre altele, drept „isterice”, „alcoolice”, cu o viata de familie disfunctionala. Orest Dabija, membru al Consiliului Audiovizual de la Chișinău, a punctat rolul dezinformării în campania electorala prezidențială din Republica Moldova, în media clasică și în mediul online. Barcin Yinac, jurnalist la T24 Istanbul, a remarcat tradiția votului în Turcia și rolul esențial al voluntarilor.
În panelul al doilea, „Strategia mass-media în era dezinformarii: rolul comunicării publice”, Daniel Höltgen, director de comunicare, purtător de cuvânt al Secretariatului General si secretar general adjunct al Consiliului Europei, a prezentat câteva exemple de fake news care au afectat activitatea Consiliului, dar și comunicarea privind Ucraina. Zrinka Vrabec-Mojzes, editor la Radioul național croat, a vorbit despre cazul țării sale, unde susținători ai Rusiei au ocupat funcții cheie în administrația de top și exercită presiuni enorme asupra media. În acest context, s-a subliniat rolul important al jurnaliștilor fact-checkeri, deocamdată puțini raportat la amploarea fenomenului de dezinformare.
După-amiaza s-a deschis cu atelierul „Provocările privind mediul prezentate de media sunt relevante în alegeri?”. Adrian Mogoș, jurnalist roman de investigație, a afirmat că la București politicienii nu se ocupă prea mult de problemele mediului, cu câteva excepții notabile, cum ar fi Roșia Montana. Din acest motiv, România a fost supusa procedurii de infrigement. Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova, a vorbit despre ploile acide care s-au înmulțit în ultimii doi ani, despre riscurile pe care le aduce Centrală nucleara din Zaporojie și despre faptul că în Moldova instrumentele de măsurare a radiațiilor lipsesc. Totodată, țara nu are capacitatea de a detecta și anihila dronele care ajung accidental din Rusia, în contextul războiului ruso-ucrainean. Pe de altă parte, în Republica Moldova s-au refugiat păsări și animale din Ucraina (de exemplu lebede și lupi), sunt rapoarte ale experților, dar autoritățile nu au recunoscut această realitate.
Forumul SEEMO, ediția a XVIII-a, a avut ca temă principală „Media și alegerile – provocări profesionale și politice”, s-a desfășurat în perioada 27-28 noiembrie 2024 la Hotel Voco din capitala muntenegreană și a reunit jurnaliști din sudul și estul Europei. Evenimentul a fost susținut de CEI (Inițiativa Central Europeană), EBU, Agenția de presă DPA, Fundația Konrad Adenauer, Internațional Institute Internațional Media Center.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii