Preşedintele Colegiului de Etică şi Disciplină al Procurorilor, uns şef la Procuratura Chişinău

Julieta Saviţchi
18/06/2022
CIJM

Preşedintele Colegiului de Etică şi Disciplină al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Vladislav Guţan, este unul din cei 7 procurori care au reuşit să treacă de filtrul CSP dintr-o listă de 20 de acuzatori care au dorit să fie promovaţi în funcţii administrative. Astfel, Guţan urmează să fie numit de procurorul general interimar, Dumitru Robu,în funcţia de şef al oficiului Buiucani al Procuraturii municipiului Chişinău, după ce a asigurat interimatul funcţiei respective printr-un ordin semnat de Alexandr Stoiaianoglo, în martie 2021.

Vladislav Guţan se „remarcă” prin deţinerea mai multor imobile donate. Potrivit Declaraţiei de avere şi interese personale pentru anul 2021, în 2016 omul legii a primit în dar un apartamen cu suprafaţa de 106,6 metri pătraţi, estimat la 684.510 de lei, un garaj de 21,7 metri pătraţi, estimat la 103.923 lei, şi o construcţie auxiliară, cu preţul de 81.85 metri pătraţi.

Numele lui Vladislav Guţan apare şi într-o investigaţie jurnalistică din 2014, pe când acesta era procuror în cadrul Direcţiei control a urmăririi penale din cadrul Procuraturii Generale. Autorul anchetei face referinţă la datele cadastrale, care indicau că Vladislav Guţan este proprietar

a două apartamente în complexul locativ de pe strada Melestiu, în care procurorilor le-au fost oferite apartamente la preţ redus. Pe cel mai mare, de 93 metri pătraţi, Guţan l-a păstrat pentru el, l-a păstrat, iar pe cel de-al doilea, de 87 metri pătraţi, l-a dat în cesiune. În 2018, Guţan a anunţat că a vândut apartamentul de pe strada Melestiu cu 561.849 de lei.

Fiind audiat la şedinţa CSP din 17 iunie 2017, Vladislav Guţan a declarat că în realitate a beneficiat de un singur apartament în blocul de pe strada Melestiu, iar confuzia de la cadastru a apărut după ce a făcut schimb de locuinţe cu un coleg din sistem.

În 2012, familiei procurorului i-a fost dată în folosinţă gratuită o casă cu suprafaţa de 147 metri pătraţi, estimată la 1.178.231 de lei, care după 2015 nu se mai regăseşte în declaraţiile de avere.

Cu un an înainte, lui Guţan, care se afla la început de carieră, i-au fost oferite în comodat două automobile Hyundai Tucson. Tot în 2011, Guţan a împrumutat de la o persoană fizică, fără dobândă, suma de 37.324 de euro. Procurorul a rambursat datoria în 2015.

Omului legii i-a fost, probabil, dificil să ramburseze datoria, având în perioada 2012-2015 venituri din salariu de 469.749de lei, care i-au ajuns să achite în jur de 25.000 de euro, iar soţia a fost o perioadă în concediu pentru îngrijirea copilului. În ajutorul lui Vladislav Guţan se pare că a venit soacra, de la care a raportat remitenţe de 7800 euro, în 2014, şi 5300 euro, în 2013.

Remitenţele din Italia nu s-au oprit aici. În 2016, omul legii a primit14.280 de euro pentru achitarea spaţiului locativ.

În 2017, donaţia declarată din partea soacrei a fost cu mult mai modestă, de 1000 de euro.

Vladislav Guțan a fost numit, în 2016 șef-interimar al Secției asistență juridică internaționlă din cadrul Procuraturii Generale. Din 2014 până în 2016 a deținut funcția de adjunct-interimar al procurorului sectorului Buiucani.

Julieta Saviţchi
18/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii