Prețul gazului rusesc o ia în sus. Cât vom plăti pentru luna septembrie

Anticoruptie.md
01/09/2022
Sursa: energyconnects.com

Prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate de compania rusească Gazprom cresc ca pe drojdie. Calculele pentru luna septembrie au fost făcute publice de către președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

În luna septembrie 2022, o mie de metri cubi vor costa cu 428,28 de dolari mai mult decât în luna august, atunci când am plătit 1485,5 de dolari.

„Prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova în luna septembrie se va ridica la 1.882,78 dolari SUA per mia de metri cubi pentru SA „Moldovagaz””, a scris Ceban pe canalul său de Telegram.

Zilele trecute, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a discutat cu directorul general Gazprom, Aleksei Miller, despre situația livrărilor de gaze pentru iarnă, dar și despre realizarea auditului datoriei față de Gazprom și capacitatea de plată a Moldovagaz a prețului ridicat pentru gaze.

„Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie. În acest sens, am informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. Vom continua discuțiile”, a menționat ministrul pe pagina sa de Facebook.

Pe 11 august, Agenția Proprietății Publice a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și Factoring-Finance cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie.

Astfel, cele două companii se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova, malul drept, până pe 30 ianuarie 2023.

 

Anticoruptie.md
01/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii