Procurorul general interimar va cere permisiunea să-și desemneze adjuncții. Ce nume sunt vehiculate

Anticoruptie.md
21/10/2022
Captură video, ședința CSP

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, va merge, vineri, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Acesta va solicita permisiunea membrilor CSP de a-și desemna locțiitorii.

Surse din Procuratură au comunicat pentru Anticoruptie.md că numele care se vehiculează cel mai des este cel al procurorului anticorupţie Mihail Ivanov.

Pe 12 octombrie, preşedinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a procurorului Ion Munteanu în funcţia de procuror general interimar.

Ion Munteanu a declarat atunci că în calitate de procuror general interimar va acorda prioritate accelerării examinării în instanţă a dosarelor de corupţie.

Funcţia de procuror general a devenit vacantă după suspendarea din funcţia de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo, în octombrie 2021. Timp de un an, interimatul a fost asigurat de Dumitru Robu.

Anticoruptie.md
21/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii