„Procurorul lui Stoianoglo”, Victor Furtună, noul-vechi şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale

Anticoruptie.md
07/11/2024
Sursa: CIJM

Procurorul Victor Furtună a câștigat concursul pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acesta a acumulat cele mai multe puncte la proba finală, a interviului  - 75,56. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) urmează să-l pronună, pentru numire, procurorului general Ion Munteanu.

Acuzatorul este cunoscut opiniei publice pentru gestionarea dosarelor penale pe numele fostului procurorul general, Alexandr Stoianoglo. A asigurat interimatul funcției  de șef PCCOCS din ianuarie 2023, atunci când CSP i-a aprobat candidatura.

Solicitat de portalul Anticoruptie.md, Victor Furtună declara că mai multe dosare, inclusiv cele inițiate pe numele fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, i-au fost retrase din gestiune. Acuzatorul menționa că propunerea făcută a fost o surpriză pentru el.

„M-au sunat azi dimineaţă de la CSP. A fost o surpriză pentru mine. Sunt conştient că nu mă voi afla mult în acest post pentru că a fost pornit concursul pentru funcţia de şef al PCCOCS. Cred că va dura 2-3 luni. Dar până atunci mă voi strădui să fac faţă obligaţiunilor”, a declarat Furtună pentru portalul Anticorupţie.md.

Intermitatul său a durat însă aproape doi ani.

Concursul de selectare a procurorului-șef al PCCOCS a fost reluat după mai multe tentative eșuate. În data de 2 martie 2023, competiția  a fost pusă pe stop. Asta, după ce, pe 1 februarie, toţi cei cinci membri ai Comisiei pentru evaluarea  au depus cereri de demisie. În aceeași zi, șeful interimar al Direcţiei urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie, Eugen Rurac, s-a retras din concurs.

„Consider că acest concurs nu este unul obiectiv. Şi nu în ultimul rând, consider că instanţa trebuie să se expună pe marginea solicitării mele se excludere a lui Groza Iulian din comisie, dar şi asupra cererii de chemare în judecată a lui Eduard Bulat. Astfel, concursul trebuie să fie suspendat de drept în temeiul Codului Administrativ. Din aceste considerentem nu doresc să pierd timpul cu acest concurs butaforic", a explicat, pentru Anticoruptie.md, Eugen Rurac.

Anticoruptie.md
07/11/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii