Doi finlandezi „au anexat” locul de parcare al unui angajat al Consulatului Federației Ruse, colorând porțiunea de asflat în culoarile drapelului ucrainean. Autoritățile orășelului Turku au anunțat deja că nu vor dispune ștergerea desenului, în semn de sprijin pentru acțiune.
Cei doi finlandezi se numesc Jarno Virtala şi Markus Mattsson, iar decizia de a colora locul de parcare este un răspuns la referendumurile ilegale organizate în cele patru regiuni ucrainene, ulterior „anexate” de Federația Rusă.
Mai în glumă, mai în serios, aceștia au declarat că au ajuns repede la un consens privind „anexarea”.
„Am organizat un referendum cu doi oameni privind anexarea locului de parcare la Ucraina. Sută la sută dintre alegători au fost de acord și nu au exprimat opinii separate, așa că am decis să sărbătorim rezultatele pictând pe loc un steag al Ucrainei”, a scris Markus Mattsson pe pagina sa de socializare.

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii