Reacţia conducerii diplomaţiei moldoveneşti la declaraţiile oficialilor ruşi despre acordarea statutului de candidat la UE: „ Sunt promovate subiecte inexistente și paralele false”

Anticorupţie.md
27/06/2022
Foto simbol

Ministerul Afaceilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) respinge acuzaţiile Kremlinului că prin acordarea Republicii Moldova statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană se pregăteşte unirea cu România şi susţine că oficialii ruşi promovează „subiecte inexistente și paralele false”.

MAEIE susţine, într-un comunicat de presă, că scopul aderării Republicii Moldova la UE constă în modernizarea țării la standardele UE, crearea condițiilor mai bune de trai, garantarea drepturilor și libertăților, întărirea coeziunii sociale a cetățenilor indiferent de apartenența etnică și convingerile politice.

„Integrarea europeană a țării noastre, care a progresat constant în ultimele decenii, este susținut de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, culminând în aceste zile cu acordarea statutului de stat candidat pentru aderare prin decizia tuturor statelor membre ale UE, fapt ce deschide o nouă filă în istoria modernă a țării noastre. Este binecunoscut faptul că toate țările care au trecut prin procesul de aderare la UE au devenit mai stabile și reziliente, atât în plan politic, cât și economic. Astfel, pe lângă toate avantajele deja cunoscute în societate, integrarea europeană va consolida suveranitatea Republicii Moldova, instituțiile de drept și democrația noastră, iar statutul de stat candidat va îmbunătăți procesele de reformă și dezvoltare europeană având o direcție și o destinațe clară – aderarea la Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul MAEIE.

Referindu-se la declarţiile privind unirea cu România, conducerea diplomaţiei de la Chişinău a amintit că România este prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

„Dialogul moldo-român se dezvoltă în baza parteneriatului strategic pentru integrare europeană a Republicii Moldova. Este bine știut că Romania a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, devenind în prezent principalul partener comercial al țării noastre și un susținător activ al proceselor de transformare europeană a țării noastre. Această relație matură și de încredere reciprocă între două state suverane și cu multe obiective comune este un exemplu în dialogul bilateral”, se argumentează în comunicat.

Dmitri Medvedev, adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a declsrat recent că nu este posibilă aderarea directă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ci prin crearea „noii Românii Mari”. Vicepreședintele Consiliului de Securitate s-a întrebat dacă aderarea țării la UE este necesară pentru cetățenii de rând ai Moldovei - moldoveni, ruși, ucraineni. „Nu li s-a promis nimic”, a spus el. Medvedev a scris pe canalul său de Telegram, comentând, la solicitarea TASS, primirea de către Chișinău a statutului de candidat UE și despre oficialii bucureșteni, spunând că aceștia au fost „incitați de „integratorii” de la Bruxelles și sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare îngropată de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic”, a scris acesta

Anticorupţie.md
27/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii