Magistraţii de la Judecătoria Chişinău, oficiul Buiucani, specializat în examinarea dosarelor penale, resping acuzaţiile că ar tergiversa intenţionat examinarea dosarelor de corupţie şi se plâng pe volumul mare de dosare.
Într-o declaraţie oferită pentru portalul Anticorupţie.md, se menţionează că, în noiembrie 2021 a fost modificată competenţa oficiului Buiucani, fiindu-i atribuită, pe lângă dosarele penale, şi sarcina de examinare a dosarelor contravenţionale, fiecărui judecător revenindu-i în procedură 200 de dosare penale şi 200 de dosare contravenţionale.
„Un judecător care are în gestiune un aşa număr exagerat de dosare penale şi contravenţionale nu poate să facă faţă şi să examineze prioritar aşa numitele dosare ale marilor corupţi. Prioritate se dau dosarelor în care inculpaţii se află în arest sau celor cu inculpaţi minori. În rest, acţionăm după principiul constituţional că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii”, se arată în declaraţia instanţei de la Buiucani.
O altă problemă o reprezintă lipsa cadrelor. Deşi pe hărtie numărul de judecători a fost majorat de la 38 la 47, real activează 31 de judecători, 4 judecători sunt cu mandatele expirate, un judecător este suspendat din funcţie, fiind cercetat penal, iar 11 funcţii rămân vacanțe.
Totodată, suplinirea instanţei cu cadre noi rămâne imposibilă pe motiv că nu sunt birouri suficiente.
O altă problemă care ar conduce la tergiversarea examinării dosarelor de corupţie ar fi desfiinţarea completelor specializate. „Preşedinţa Maia Sandu a avut un discurs, în septembrie, cu referire la sistemul judecătoresc şi anume lipsa rezultatelor pe cauzele de mare corupţie. Am ascultat toţi cu mare atenţie şi credem că şefa statului nu cunoaşte situaţia reală şi este dusă în eroare de persoane rău intenţionate ce au interese ascunse. Preşedinta a declarat că pentru obţinerea rezultatelor în dosarele de mare corupţie sunt necesare complete de judecată specializate. Dar aceste complete au fost desfiinţate în luna iulie de Consiliul Superior al Magistraturii, pe motiv că ar fi ineficiente, iar acest lucru nu i-a fost adus la cunoştinţă”, se menţionează în declaraţia oficiului Buiucani al Judecătoriei Chişinău.
Amintim că în ultima perioadă tot mai mult se vorbeşte despre tergiversarea dosarelor de rezonanţă în instanţele de judecată. Portalulul Anticorupţie.md a scris despre mai multe dosare de rezonanţă, care bat pasul pe loc în Judecătoria Chişinău, cum ar fi dosarele Constantin Ţuţu, dosarul Gacikevici, dosarul Lucinschi, dosarul Şor, dosarul Filat şi altele.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii