Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană: da sau ba. Maia Sandu a început consultările

Anticoruptie.md
26/01/2024
presedinte.md

Președinta Maia Sandu a lansat consultările privind organizarea referendumului la care moldovenii urmează să-și spună opinia față de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La o primă etapă a consultărilor a  fost invitat un grup de jurnaliști, experți din societatea civilă și formatori de opinie.

Întrevederea cu jurnaliștii și formatorii de opinie a fost prima dintr-o serie de consultări care vor fi organizate. La următoarele discuții vor fi invitați să participe reprezentanți din comunitățile locale, mediul privat, societatea civilă, oameni din diverse ramuri ale economiei și vieții socio-culturale, precum și partide politice. 

Șefa statului a inițiat referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, astfel încât, cetățenii să-și expună voința cu privire la viitorul țării. 

„Republica Moldova se află la o etapă crucială când țările Uniunii Europene au votat pentru a începe negocierile de aderare a țării noastre la blocul comunitar. Acum este rândul cetățenilor noștri să se pronunțe că asta vor - să mergem înainte, să construim o țară cu adevărat europeană, unde domină pacea, stabilitatea și bunăstarea”, a precizat Sandu.

Menționăm că în cadrul ședinței Legislativului din 28 decembrie 2023, deputații au adoptat în a doua lectură un amendament care prevede ca referendumul republican să poată fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale. 

Anticoruptie.md
26/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii