Republica Moldova continuă parcursul european alături de România. Ce i-a transmis ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, ambasadorului român la Chișinău

Mădălin Necșuțu
25/08/2022

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a avut, joi, o întâlnire cu ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, în care cei doi au discutat despre reforma justiției și parcursul european al Republicii Moldova la care contribuie din plin și autoritățile de la București.

„Am adus mulțumiri Guvernului României pentru relația de prietenie, care a devenit tot mai strânsă în ultima perioadă, dar și pentru susținerea consecventă a parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv datorită căreia am obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. În context, am vorbit despre colaborarea eficientă dintre ministerele Justiției din Republica Moldova și România, despre planul comun de acțiuni care este în plin proces de implementare, precum și despre consolidarea relațiilor dintre instituțiile de drept din ambele state”, a declarat Litvinenco.

El a mulțumit României pentru sprijinul acordat în organizarea conferințelor „Platforma de Sprijin a Republicii Moldova”, evenimente ce au avut loc la Berlin și București și care au adus Republicii Moldova 1,4 miliarde de euro în granturi și împrumuturi extrem de avantajoase de la state-partenere și instituții economice internaționale.

„La final, am reiterat că țara noastră s-a angajat să avanseze în procesul de integrare europeană, iar funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante în acest parcurs. La realizarea acestui deziderat, experiența României este foarte importantă pentru noi”, a mai spus ministrul Justiției.

România a făcut un lobby intens în cancelariile europene pentru ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată pentru aderarea la UE pe 23 iunie, în urma Consiliul European de la Bruxelles.

Mădălin Necșuțu
25/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii