Republica Moldova, invitată la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor NATO

Anticorupţie.md
16/11/2022
Foto simbol

Republica Moldova a fost invitată, alături de Ucraina, Georgia, Finlanda, Suedia şi Bosnia, să participe la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, va fi găzduită de București în 29 şi 30 noiembrie, transmite g4media.ro.

Agenda va include patru sesiuni referitoare la punerea în aplicare a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri. Pe lângă tema războiului din Ucraina, se va pune în discuţie explozia rachetelor rusești din Polonia și atentatul terorist de duminică, din Istanbul.

”Este extrem de important în actualul  context de securitate foarte fragil, generat de invazia Rusiei împotriva Ucrainei. Al treilea element pe care vreau să îl menţionez este acela că România a fost de la început un susţinător al integrităţii teritoriale şi al suveranităţii Ucrainei, lucru recunoscut de către toţi Aliaţii, iar faptul că această reuniune are loc în România evidenţiază inclusiv acest sprijin pe care România îl acordă Ucrainei”, a declarat ambasadorul român la NATO, Dan Neculăescu, pentru Agerpres.

În egală măsură, reuniunea de la Bucureşti a miniştrilor de externe din NATO – prima de acest fel organizată în România – are o importanţă aparte ca bornă între Summitul de la Madrid şi viitorul Summit de la Vilnius.

”În consecinţă, deciziile pe care le aşteptăm la această Ministerială şi care în prezent se discută la nivelul Alianţei sunt foarte importante pe tot acest drum de transformare a NATO, de creştere a securităţii flancului estic şi de adaptare la noile realităţi de securitate, în care Rusia este cel mai important risc de securitate la adresa NATO şi a securităţii euroatlantice”, a explicat diplomatul român.


 

Anticorupţie.md
16/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii