România efectuează, joi, primele schimburi comerciale de energie electrică cu Republica Moldova și Ucraina, pe interconexiunea dintre România și Ucraina, anunță compania românească Transelectrica.
„Moment important: astăzi încep primele schimburi de energie electrică dintre România și Republica Moldova România și Uniunea Europeană au reușit, în scurt timp, să vină în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei, afectați de livrările de energie din cauza războiului declanșat de Rusia”, a comentat europarlamentarul român Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Această primă livrare de astăzi a fost obținută cu eforturile operatorilor de transport și sistem implicați prin intermediul sistemului european energetic ENTSO-E.Comercializarea energiei electrice pe celelalte interconexiuni (Ucraina-Slovacia, Ucraina-Ungaria și Moldova-România) va urma ulterior, după definitivarea aspectelor legate de regulile de licitație.
„Integrarea celor două țări în sistemul electric european ar fi durat, în situații normale, mult mai mult timp, nu doar câteva luni. Tocmai de aceea, sunt de lăudat eforturile depuse de România, Uniunea Europeană și de cele două țări astfel încât să putem garanta livrările de energie pentru cetățenii celor două țări”, a mai scris Mureșan.
Capacitatea comercială totală va fi limitată în primă fază la 100 MW, iar după această etapă inițială, este de așteptat ca valorile comercializate să crească treptat, în urma unei evaluări lunare a impactului volumelor schimbate asupra stabilității și securității sistemului energetic.
Compania Transelectrica din România apreciază că, în perioada imediat următoare, se va finaliza și procesul de armonizare a detaliilor tehnice și comerciale privind schimburile între România și Republica Moldova.
Acesta este un pas important suplimentar, la mai puțin de patru luni de la sincronizarea de urgență a Ucrainei-Moldova cu Europa Continentală și, în plus, demonstrează angajamentul puternic al OTS europeni față de Ukrenergo și Moldelectrica.
„Mai departe, trebuie să sprijinim cele două țări prin și mai multe investiții în interconectarea energetică cu Uniunea Europeană Acest lucru este cu atât mai important acum, după acordarea statutului de țară candidată pentru Moldova și Ucraina”, a concluzionat europarlamentarul român.
Transelectrica este operatorul rețelei electrice de transport și sistem din România, care funcționează interconectat cu sistemul electroenergetic european, prin interconexiunile cu țările învecinate: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.
În prezent, rețeaua gestionată de Transelectrica are o capacitate transfrontalieră totală de circa 3000 MW, urmând ca aceasta atingă până în 2030 valoarea de 7000 MW. ENTSO-E, rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, este asociația pentru cooperarea operatorilor europeni de sisteme de transport (OTS).
Cei 39 de operatori de transport și sistem membri, reprezentând 35 de țări, sunt responsabili pentru funcționarea sigură și coordonată a sistemului de electricitate al Europei, cea mai mare rețea electrică interconectată din lume.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii