Armata Română va fi dotată cu submarine și elicoptere de luptă din Franța, conform planului de achiziții al instituției, a anunțat ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu.
„Am semnat o scrisoare de intenţie cu ministrul Apărării din Franţa pentru un proiect viitor şi am început demersurile pentru a duce în Parlament noile componente de înzestrare. Este vorba de submarinele Scorpene şi elicoptere. Este o scrisoare de intenţie făcută cu guvernul francez şi dorim să implementăm acest proiect. Am învăţat lecţiile referitor la ce se întâmplă acum în Ucraina şi de aceea vrem să vedem în perioada următoare dacă programarea iniţială din proiectul Armata 2040 privind înzestrarea, proiect ce a trecut în urmă cu doi ani de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, mai corespunde cerinţelor actuale sau nu", a afirmat Vasile Dîncu în cadrul unui interviu pentru DCNews.
Legăturile militare dintre România și Franța s-au întărit semnificativ după ce Parisul a decis să fie națiune-cadru în Grupul de luptă NATO din România. Franța a adus în România aproape o mie de soldați, precum și sistemul antiaerian Mamba, pe fondul nevoii României de asigurare a securității.
Ministrul Apărării din România a mai spus că Armata română se va concentra pe termene mai scurte pentru achizițiile de armament în contextul unor amenințări de securitate majore în regiune.
„Trebuie să ţinem însă cont că acest război a creat o piaţă concurenţială foarte puternică, dar şi o lipsă de produse pe piaţa de armament. Ca să poţi să comanzi în aviaţie sau în zona navală, sunt acum termene de 5-7 ani ca să aduci ceva semnificativ. Avem câteva programe de înzestrare care sunt în curs. Zece programe care funcţionează în acest moment sau se află în diferite faze - cum ar fi programele privind războiul electronic, sisteme de comandă, dronele, dar este clar că avem nevoie, dincolo de şicanele legislative şi de birocraţie, de un sistem mult mai clar şi mai rapid", a precizat ministrul Dîncu.
Ministrul Apărării a spus că strategia de achiziții va ține cont și de aducerea în România a unor „offset-uri”, astfel încât armamentul comandat să fie produs în România.
„Cel mai bun offset este când reuşim să aducem investitori din străinătate şi să producem la noi; asta este linia viitorului. Recent, s-a semnat un memorandum pentru rachetele SkyCeptor integrate în sistemele Patriot, rachete care sunt mai ieftine, dar care să sperăm că le vom produce la Ploieşti. Producem deja în România transportoarele blindate Piranha V, autoplatformele Iveco. Există compania israeliană Elbit Systems, care produce în România foarte multe sisteme antiaeriene şi exportă foarte mult din ce produce aici. Un mare avantaj pe care îl avem este că Israelul şi alte state din vecinătate vor să producă aici. Am discutat cu ţări vecine de pe Flancul Estic pentru încheierea unor contracte G2G, prin care să le vindem produse militare realizate în ţara noastră, deoarece consider că putem fi furnizori de echipamente şi tehnică militară în această regiune”, a declarat Dîncu.
În contextul regional de securitate, România a anunțat că își va mări alocările pentru înzestrarea militară la 2,5% din PIB, ceea ce ar echivala cu o alocare anuală de circa 6,2 miliarde de dolari.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii