Românul din fruntea Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a fost prezentat colectivului. Ce expertiză deține Daniel-Marius Staicu

Anticoruptie.md
15/12/2022
Sursa: gov.md

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor pe noul director al instituției, Daniel-Marius Staicu. Șefa Executivului a menționat că acesta are o experiență profesională vastă atât în Republica Moldova, cât și în România, în domeniul investigării și combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor, fraudelor fiscale și identificării activelor.

În acest context, prim-ministra și-a exprimat convingerea că noul conducător va aduce o contribuție substanțială în procesul dezvoltare a Serviciului, de aplicare a legislației de sancțiuni în Republica Moldova și implementarea acțiunilor concrete, în beneficiul cetățenilor. 

„Avem mai multe priorități pe termen scurt și mediu privind de activitatea Serviciului. Vom lucra asupra reglementărilor ce țin de sancțiuni, transpunerea sancțiunilor internaționale și aplicarea acestora în țara noastră. De asemenea, trebuie să ne concentrăm pe îmbunătățirea cooperării între instituțiile statului, în vederea combaterii corupției, iar în contextul parcursului nostru de integrare europeană - Serviciul va ajusta legislația națională în domeniu” , a spus Natalia Gavrilița.

În același timp, potrivit prim-ministrei, rămâne importantă relația cu mediul de afaceri și organizarea activității de prevenire a ilegalităților, fără a crea impedimente pentru business. Totodată, o prioritate rămâne și accelerarea procesului de readucere în țară a activelor furate.

La rândul său, Daniel-Marius Staicu a mulțumit pentru încrederea acordată, menționând că sarcina de bază va rămâne eficientizarea activității Serviciului: „Vom intensifica comunicarea atât cu instituțiile  statului, cât și cu mediul privat ca să avem o activitate cât mai eficientă. Sunt convins că, alături de colegi, vom transpune legislația în vederea susținerii parcursului european al Republicii Moldova și vom realiza toate obiectivele propuse”.

Daniel-Marius Staicu a fost șef al Oficiului Național de Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din România (ONPCSB) în perioada anilor 2017-2020. Ulterior, a revenit în Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România.

Pe 11 noiembrie 2022, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care lui Daniel Marius Staicu i-a fost acordată cetățenia Republicii Moldova.

Staicu va deține funcția de director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor timp de 5 ani.

Anticoruptie.md
15/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii