Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei impune Rusia să pună în aplicare cauzele în care a fost condamnată de CEDO pentru violarea drepturilor omului în regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova. Moscova a susținut crearea regiunii separatise și a alimentat mereu conturile conducătorilor de la Tiraspol. Despre decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care s-a întrunit în ședință, la 6-8 decembrie curent, a comunicat PROMOLEX, organizație care monitorizează situația privind drepturile omului în regiunea transnistreană și care a susținut în fața CEDO cauzele cetățenilor torturați de miliția separatistă.
În perioada 6 – 8 Decembrie a avut loc ședința Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în cadrul căreia delegații au examinat două grupuri de cauze împotriva Federației Ruse, care se referă la violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
În grupul de cauze Catan și alții v. Rusia[1], delegații au adoptat o decizie prin care au reamintit că pe lângă plata satisfacției echitabile, măsurile de executare a acestor hotărâri, așa cum sunt identificate în analiza Secretariatului, includ: revocarea „cadrului de reglementare” la originea încălcărilor, restituirea clădirilor ce au aparținut liceelor și măsuri pentru eliminarea hărțuirii și intimidării elevilor, părinților și personalului liceelor.
În grupul de cauze Mozer v. Rusia, delegații au atras atenția asupra faptului că Guvernul rus urmează să achite sumele bănești precum și să îndeplinească alte măsuri cu caracter general. În acest grup de cauze sunt incluse hotărârile emise de către Înalta Curte de la Strasbourg cu privire la violarea dreptului la viață, dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate și siguranță, precum și alte drepturi prevăzute de Convenție, hotărâri ce au fost emise în perioada anilor 2011 – 2021.
Totodată, Comitetul de Miniștri a menționat că, la moment, împotriva Federației Ruse sunt pendinte 2227 de cauze care urmează a fi executate. Aceste cauze se referă la încălcarea drepturilor omului din Federația Rusă ca urmare a jurisdicției teritoriale și extrateritoriale. Este de menționat faptul, că aici se includ și hotărârile ce vizează încălcările drepturilor omului inclusiv de pe teritoriul altor state decât Federația Rusă și anume Georgia, Ucraina și Republica Moldova.
Suplimentar, Comitetul a adoptat o strategie prin care a subliniat necesitatea cooperării strânse cu societatea civilă, care rămâne una din cele mai accesibile și credibile resurse în contextul în care autoritățile Federației Ruse nu cooperează cu instituțiile europene.
În contextul deciziilor adoptate de către delegații Comitetului de Miniștri, la data de 12 decembrie 2022 Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić a remis Ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse o scrisoare prin care a reamintit că Federația Rusă este obligată să execute Hotărârile emise de către CtEDO, chiar dacă nu mai este parte a Convenției Europene pentru Drepturile Omului începând cu 16 septembrie 2022.
Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat în cadrul mai multor anchete cum regimul nerecunoscut de la Tiraspol încalcă flagrant drepturile omului. Reporterii CIJM au documentat cazuri ale tinerilor încarcerați și condamnați la ani grei de pușcărie pentru simplul fapt că vorbeau limba engleză și aveau prieteni în străinătate. Unul dintre cazuri era cel al lui Boris Mozer, un tânăr, care avea probleme de sănătate, și era ținut în condiții inumane, într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru spionaj de un așa numit tribunal. Părinții lui Boris Mozer au fost nevoiți să vândă doua apartamente și să dea mită ca să-și soată viu copilul din inchisoarea separatistă. Ei au fost nevoiți să emigreze în altă țară ca să-și protejeze familia.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii