S-a împiedicat la „Doamne, miluiește!” Patriarhul Kirill și-a pierdut echilibrul

Viorica Mija
25/06/2022
Sursa: Președinția Federației Ruse

Incident neplăcut pentru Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill.  Acesta a căzut în timpul ceremoniei de sfințire a noii biserici a credincioșilor Principe Petru și Principesei Fevronia de Murom din Novorosiisk.

În timp ce intona „Doamne, miluiește”, Kirill a alunecat, cu tot cu cruce și candelă, pe gresia cu care este acoperită podeaua lăcașului sfânt. Deși a încercat câteva secunde să-și păstreze echilibrul, până la urmă a căzut. Fețele bisericești din suita sa s-au grăbit să-l ajute să se ridice de jos.

Pe 16 iunie curent, autoritățile britanice au extins lista de sancțiuni împotriva Rusiei. Sub restricțiile impuse din cauza războiului din Ucraina a ajuns și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii.

Anterior, Uniunea Europeană a analizat posibilitatea includerii Patriarhului Kirill pe lista neagră, dar nu a finalzat această intenție din cauza dezacordului Ungariei.

Referindu-se la războiul din Ucraina, Patriarhul Kirill a declarat, în repetate rânduri, că Federația Rusă  „nu a atacat niciodată şi nu intenționează să lupte cu nimeni, ci și-a apărat doar frontierele".

Viorica Mija
25/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii