Aplicațiile planificate în cadrul exerciţiului „Scutul de Foc – 2022”, care se desfășoară în perioada 12-23 septembrie curent de către Armata Națională, ar genera „o doză de îngrijorare” la Tiraspol. Declarația a fost făcută de șeful delegației din partea așa-zisei rmn în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleacov. De altă parte, Ministerul Apărării a explica că „Scutul de Foc” se desfăşoară conform planului de instruire pentru anul 2022 și este o practică obișnuită începând cu 2015.
Orice deplasare a echipamentului militar în Moldova nu poate decât să provoace o anumită îngrijorare a părții transnistrene. Inclusiv în cadrul activității Comisiei Mixte de Control, deoarece Zona de Securitate este adiacentă teritoriului Republicii Moldova, iar acțiunile care au loc se reflectă și asupra operațiunii de menținere a păcii”, a declarat Beleacov.
Antrenamentele au ca scop dezvoltarea capabilităților operaționale şi creşterea interoperabilității efectivului participant, a menționat Ministerul Apărării, iar la exerciţiu sunt implicate unităţi de tehnică militară și sisteme de artilerie din dotarea Armatei Naționale.
Ministerul Apărării i-a îndemnat pe cetățeni să nu se îngrijoreze atunci când observă vehicule militare deplasându-se pe drumurile naționale și să se abțină de la distribuirea imaginilor în spațiul online, ceea ce ar putea genera dezinformări.
Reprezentanții Tiraspolului utilizează orice tertipuri pentru a bloca activitatea CUC. Pe 8 august, după o pauză programată, Comisia Unificată de Control și-a reluat ședințele în orașul Bender. Urma să fie discutată situația la zi în Zona de Securitate, agravată din aprilie curent prin instalarea abuzivă de către structurile de forță transnistrene a unor noi posturi care obstrucționează libera circulație. În cadrul ședinței nu s-a conturat un consens.
„Aceste acțiuni provocatoare ale Tiraspolului, dar și nedorința reprezentanților transnistreni de a se conforma actelor de bază ale misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru, au generat un blocaj îndelungat în activitatea Comisiei”, se arată într-un comunicat al Biroului de Reintegrare.
În încercarea de a identifica soluții pentru depășirea blocajului, părțile au efectuat un schimb de opinii.
„Delegația Republicii Moldova și-a reiterat poziția privind necesitatea retragerii necondiționate a posturilor din perimetrul de responsabilitate al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, formulând sub acest aspect propuneri pentru un eventual proiect de decizie”, mai menționează reprezentanții Biroului de Reintegrare.
Cu referire la abordările distructive și retorica tot mai manipulativă a exponenților Tiraspolului tirajată în ultima perioadă în mass-media, dar și pe platforma Comisiei Unificate de Control, delegația Republicii Moldovaa solicitat, repetat, încetarea tentativelor de a politiza activitatea Comisiei și de a o antrena în acțiuni improprii, fapte care diminuează nivelul de încredere între participanții CUC și împiedică instaurarea stabilității în Zona de Securitate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii